Deces la vârful politicii europene! A murit David Sassoli, preşedintele Parlamentului European

Actualizat:
1 david sassoli jpg jpeg

Lumea politicii europene este în doliu. Vestea că preşedintele Parlamentului European a murit s-a propagat ca o undă de şoc.

David Sassoli a murit marţi dimineaţă într-un spital din Italia, la vârsta de 65 de ani, potrivit purtătorului de cuvânt al acestuia. David Sassoli era spitalizat în Italia din 26 decembrie, din cauza unor complicaţii „grave” cauzate de o disfuncţie a sistemului imunitar.

„Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a murit la ora 1:15 la data de 11 ianuarie , la spitalul din Aviano, Italia, unde a fost internat“ , a scris Roberto Cuillo pe Twitter, reţea care găzduieşte, de altfel, condoleanţele colegilor de Parlament, care s-au declarat şocaţi de veste. Şi Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat într-un scurt mesaj pe Twitter că este profund întristată de pierderea teribilă a unui mare european.

După ce a contractat o pneumonie în septembrie anul trecut, Sassoli a petrecut mai bine de două luni de recuperare în ţara sa natală şi revenise recent la activitatea politică, când, la 26 decembrie, a fost din nou internat într-un spital italian pentru "complicaţii grave în urma unei disfuncţii a sistemului imunitar".

Problemele de sănătate ale preşedintelui Parlamentului European au debutat încă din toamnă, fiind nevoit să fie internat de mai multe ori. În septembrie 2021, în timpul unei sesiuni plenare a parlamentului, David Sassoli a fost internat într-un spital din Strasbourg, din cauza unei forme severe de pneumonie pe care a făcut-o în urma infectării cu bacteria legionella. Timp de două luni, David Sassoli nu şi-a putut îndeplini atribuţiile.

Foto: Twitter



Recente pe Ok! Magazine

Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg