Decizia luată de Jennifer Aniston. Are legătură cu Brad Pitt, dar și cu foștii săi parteneri

Actualizat:
jennifer jpg

Timp de zeci de ani, Jennifer Aniston, a fost cunoscută drept Iubita Americii. Jovială și întotdeauna gata să îi ajute pe ceilalți, diva și-a câștigat pe drept acest apelativ. Lucrurile s-ar putea schimba însă.

Actrița de top este încă prietenă cu colegii din liceu și a păstrat o relație grozavă cu fostul soț, Justin Theroux , cu care și-a petrecut și Ziua Recunoștinței după despărțirea lor din 2018.

„Ea mă face să râd foarte, foarte tare”, a spus actorul anul trecut. „ Ar fi o pierdere dacă nu am fi în contact, pentru mine personal”.

Theroux ar putea avea, însă, surpriza să constate că lucrurile s-au schimbat. Potrivit unei surse, Aniston, în vârstă de 53 de ani, s-a decis să înceapă să stabilească mai multe limite în viața ei – începând cu el și primul ei soț, Brad Pitt.

„Jen vrea ca oamenii să o placă – și o fac”, împărtășește sursa, „dar are obiceiul de a pune fericirea altora înaintea ei”.

Acum că în sfârșit merge mai departe, se simte mai bine decât s-a simțit de-a lungul timpului. „Jen și-a găsit pacea”, mărturisește sursa.  A scăpat de foștii ei parteneri toxici,  iar asta a ajutat-o ​​cu siguranță să-și găsească fericirea.

Din fericire, divorțul actriței din Friends de Theroux a fost la fel de amiabil. „Nu am avut acea despărțire dramatică și ne iubim”, a spus actorul din American Psycho . Cei doi au fost căsătoriți aproape trei ani.

Aniston a început să se îndepărteze de actor după ce și-a dat seama că legătura lor o împiedica să meargă pe deplin mai departe.  „Îl suna mereu. Au rămas în relații bune, dar nu mai vorbesc la fel ca înainte. A avut o discuție  cu Justin și i-a explicat de ce trebuie să se retragă, iar el a înțeles. Nu există resentimente".

De o soartă similară a avut parte și relația ei cu Brad Pitt. Cei doi s-au despărțit în 2005, când starul, în vârstă de 58 de ani, a lăsat-o pe Aniston cu inima frântă și umilită după ce s-a îndrăgostit de colega lui din Mr. & Mrs. Smith , Angelina Jolie . Totuși, cei doi au reluat legătura după despărțirea lui din 2016.

„Marea ironie este că Jen a ajuns să fie persoana la care el se plânge de divorțul său”, spune sursa, adăugând că actrița a fost inițial bucuroasă să îi ofere mângâiere și sfaturi,  dar, după un timp, a început să cântărească altfel lucrurile.

Ba mai mult, prietenii apropiați o îndemnă pe vedetă să nu mai fie terapeutul actorului din Troia și să renunțe la el o dată pentru totdeauna. Inspirată să facă unele schimbări majore în viață după ziua ei de naștere în februarie, Aniston a stabilit câteva reguli de bază.

„Ea i-a spus lui Brad că, dacă vrea să vorbească, trebuie să fie vorba despre lucruri fericite și că plângerile poate să i le adreseze unui profesionist. „Lui Jen încă îi pasă de Brad, dar nu mai este dispusă să fie folosită”.

Singura direcție pe care o caută este înainte. 

„Jen este nerăbdătoare să întâlnească cu un bărbat care nu este din domeniul divertismentului”.



Recente pe Ok! Magazine

Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg