Decizie radicală luată de o concurentă de la „Insula Iubirii“: „Nu am ce sã caut lângã un asemenea bãrbat“

Actualizat:
1 insula iubirii 1 jpg jpeg

Cea de-a douãsprezecea noapte petrecutã la Minitel le surprinde pe concurentele de la „Insula Iubirii“ cu o petrecere tematicã, iar uneia dintre ele îi va aduce chiar mai mult: veşti de pe cealaltã insulã, pe care concurenta le aştepta cu nerãbdare deja de câte zile.

Chematã de Radu Vâlcan la Bonfire, concurenta va avea surpriza sã descopere cã lor li se va alãtura încã o persoanã, tocmai pentru a încerca sã o ajute sã înţeleagã mai bine situaţia în care se aflã. Potrivit unui comunicat trimis de Antena 1, complăcerea în cea mai la îndemânã situaţie nu a reuşit sã îi aducã acesteia decât frustrare, iar trecutul nu a fãcut decât sã se întoarcã împotriva ei, când se aştepta mai puţin.

Ce imagini i-a oferit Radu Vâlcan de la Purimuntra concurentei de la Minitel şi, mai ales, ce a determinat-o pe aceasta sã declare rãspicat “Nu am ce sã caut lângã un asemenea bãrbat!”, telespectatorii vor afla în aceastã searã.



Recente pe Ok! Magazine

Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg