Demi Moore: "Am făcut sex în trei şi îmi pare rău!"

Actualizat:
1 demi deschidere gettyimages 1175630650 jpg jpeg

Dezvăluirile incendiare din cartea autobiografică a actriţei de 56 de ani se pot transforma într-un serial

Demi Moore povesteşte în autobiografie sa, "Inside Out", care va ieşi pe piaţă pe 24 septembrie, că a făcut sex în trei şi... îi pare rău. Nu pentru că nu i-ar fi plăcut experienţa. Ci pentru urmările şi implicaţiile psihologice pe care le-a avut. Actriţa a povestit astfel despre aceste experienţe avute în timpul mariajului cu Ashton Kutcher, de dragul căruia a şi acceptat să facă asta...

10 demi and ashton gettyimages 115754237 jpg jpeg

"Am vrut să-i arăt lui Ashton cât de cool şi fun pot să fiu", scrie Demi despre cele două dăţi în care s-a implicat în ménage à trois  cu Ashton. Ulterior, însă, tocmai această ridicare a barierei în privinţa sexului cu o altă persoană l-a făcut pe el, spune ea, să calce. strâmb şi să se folosească de aceste antecedente în favoarea lui. "Pentru că adusesem o a treia persoană în relaţia noastră Ashton a spus că asta îl făcuse confuz şi că, într-o anumită măsură, a justificat infidelitatea lui de după", mai scrie Demi. Actriţa se referă la momentul când a aflat din presă că, pe când era la bowling cu fiica ei, Rumer, Ashton a cunoscut o tânără de 21 de ani cu care a înşelat-o chiar în căminul lor conjugal pe când ea se afla la filmări în alt oraş.

În aceeaşi carte, actriţa mărturiseşte că a pierdut o sarcină în luna a şasea în timpul mariajului cu Ashton - şi că ulterior, a început să bea, învinovăţindu-se pentru acea pierdere. Dar că, în ciuda problemelor, au mai încercat să conceapă un copil prin fertilizare in vitro.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg