Demi Moore şi Ashton Kutcher îşi „tratează“ căsnicia în Israel

Actualizat:
demi moore and ashton kutcher jpeg

Tânărul actor n-a putut şterge cu câteva nopţi de-amor şi alte promisiuni deşarte dezamăgirea pe care i-a produs-o soţiei sale, dar speră să-şi spele păcatele în Israel.

Tânărul actor n-a putut şterge cu câteva nopţi de-amor şi alte promisiuni deşarte dezamăgirea pe care i-a produs-o soţiei sale, dar speră să-şi spele păcatele în Israel.

Încă zdruncinată de scandalul marital ajuns în primele pagini ale tabloidelor, Demi Moore (47) pare totuşi dispusă să-i ierte mai tânărului ei soţ zburdălniciile deloc discrete. Aşa că Mrs. Kutcher a acceptat, drept armistiţiu, să plece cu soţiorul ei într-o călătorie peste Ocean, cât mai departe de zgomotosul Hollywood, tocmai în Israel. Încântat că a scăpat numai cu câteva mustrări şi cu nişte înjurături serioase pe care până şi vecinii le-au putut auzi zilele trecute răzbătând din căminul lor, Ashton (32) crede că această călătorie este una spirituală, care le va purifica trupul şi sufletul, dar mai ales familia.

image

Deja, aşa cum ne-a obişnuit, Ashton a postat pe pagina lui de Twitter primele ei impresii: „Avem parte de lumină şi iubire în Israel“, după ce sâmbătă seara citeam, la câteva ore după decolarea de pe aeroportul din Los Angeles, că „Ne rugăm ca energia pozitivă să ne ajute să ajungem la un compromis şi să trecem peste dificultăţile cu care ne confruntăm“.

Dar oare se referea el la mariajul lui sau la misiunea cu care a plecat, de fapt acolo, aceea de-a vorbi la conferinţă privind pacea în Israel? Căci, maeştri ai disimulării cum îi ştim, atât Ashton, cât şi Demi refuză să recunoască public că au probleme şi pun totul pe seama fabulaţiilor jurnaliştilor.

Cert e că, de la declanşarea scandalului, cei doi sunt nedespărţiţi, iar Demi stă tot timpul cu ochii pe Ashton, ca să nu-i mai dea ocazia să fie prin în offside.

Foto: Northfoto



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg