Deşi e căsătorită cu un bărbat atât de sexy, Denise Richards a avut o amantă... cunoscută. Relaţia lor a durat câteva luni!

Actualizat:
1 denise si sotul jpg jpeg

Dezvăluirea a fost făcută chiar de către fosta ei iubită, iar acesta a fost motivul pentru care Denise nu a mai vrut să filmeze o perioadă pentru producţia The Real Housewives of Beverly Hills

Practic, actriţa de 48 de ani a abandonat filmările după ce a fost confruntată în legătură cu aventura ei chiar de către echipa respectivei producţii, în timp ce se aflau la Roma, în luna noiembrie a anului trecut. Dar cine a fost amanta ei? una dintre colegele ei din The Real Housewives, Brandi Glanville, în vârstă de 47 de ani - fosta soţie a lui Eddie Cibrian. O alegere greşită, am spune, a lui Denise, întrucât Brandi este cunoscută pentru apetitul ei pentru scandaluri mondene, pe care le provoacă ea însăşi, spălându-şi rufele în public. Aşadar, odată ce a început aventura fierbinte cu Glanville, ar fi trebuit să se gândească la faptul că secretul ei picant nu este în siguranţă.

Astfel, cele două ar fi fost împreună de la începutul lui 2019 până la jumătatea anului (foto jos), Denise explicându-i lui Brandi că ea are un mariaj deschis cu soţul ei, Aaron Phypers (foto sus). Ruptura ar fi pornit, însă, tocmai de la faptul că Denise ar fi minţit. "Denise a pretins că are un mariaj deschis, dar nu era aşa, iar asta l-a rănit profund pe Aaron", spune o sursă apropiată de Richards.

denise si glanville jpg jpeg
brandi glanville jpg jpeg

Iată, însă, că la sfârşitul lunii trecute, Denise a revenit, spunând că nu a părăsit producţia. Iar Brandi i-a răspuns şocant pe Twitter cu un mesaj pe care, între timp, l-a şters: "Poate că sunt măritată cu un bărbat, dar tot îmi este permis să-mi placă păsă***a!", a scris aceasta, cu referire la Richards. De altfel, Glanville a tot găsit formule prin care să scrie despre asta în social media. O altă postare a fost jocul de cuvinte "Let's be honest!"/ "Lesbi", scriind "Lesbihonest". Purtătorul de cuvânt al lui Denise a negat pentru revista People existenţa legăturii dintre cele două. "Denise a fost şocată să afle povestea răspândită de Brandi", spune un prieten al lui Richards. "Ea spune că aşa ceva n-a existat. Iar asta a încheiat prietenia dintre ele!" Rămâne de văzut ce va spune soţul lui Denise, Aaron, despre asta... Dacă pentru el e de bine sau de rău! Să mai spunem oare că cine se-aseamănă se-adună - dacă ne amintim că Denise a fost căsătorită şi cu Charlie Sheen?!

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg