Despre bijuteriile regale şi alte poame

Actualizat:

Carrie Reichert, 32 de ani, damă cu vizite multe, tocmai ce a „dezvăluit” că Prinţul Harry Cel Mic şi Gol al Marii Britanii nu a reuşit să îi facă nimic, deşi, spune fata, s-a străduit

Carrie Reichert, 32 de ani, damă cu vizite multe, tocmai ce a „dezvăluit” că Prinţul Harry Cel Mic şi Gol al Marii Britanii nu a reuşit să îi facă nimic, deşi, spune fata, s-a străduit, a pupat-o, mă rog. Era prea beat, consumase, ştiţi cazul. A relatat alde Carrie: prinţul gol a ieşit la fereastra unui hotel din Las Vegas urlând ca un apucat: „Uită-te la mine, Vegas, uite bijuteriile regale!”, răstimp în care a arătat un tulburător devotament faţă de propriul sex (care ar putea purta, iată, renumele „Tăntălăul”). Ruşine mare! Au apărut şi pozele cu Harry în fundul gol, ba chiar s-a speculat că Alteţei Sale îi place să tragă cocaină, de aia nici nu mai... înţelegeţi. Sărmanul Harry a fost făcut cu ou, dar şi cu oţet: este, vezi Doamne, bagabont, oaia neagră a familiei. Acum, nu ştie nimeni ce-a fost între ei şi pe spusele lui Carrie se poate pune preţul care se pune pe spusele oricărei dame cu vizite multe. Ce nu poate să înţeleagă, însă, orice heterosexual de până în treizeci de ani fără tulburări de erecţie: ce naiba caută Prinţul tocmai în Vegas? Nu a fost el în tandreţuri cu Pippa Middleton? Cum să laşi tu Pippa pentru un borfet oarecare? Apoi, poporul, fie el şi britanic, va vrea întotdeauna să cunoască vieţile copiilor şi nepoţilor şefilor de stat, fie că apar goi pe la ferestre, ca Harry, fie că sunt oameni serioşi, ca William Moştenitorul. Şi aşa ajungem la nunta noastră republicană, la Eba şi la Syda. Ce frapează la această căsătorie de prime-time, la huiduielile balcanice, scelerate, care au însoţit-o? Răspunsul este scurt, radical şi inevitabil: provincialismul. Nuntă tipică de ţară mică. Prinţul William şi Prinţesa Kate sunt iubiţi, chiar sunt. Acum, cine ar îndrăzni să vândă suveniruri cu chipul europarlamentar al Ebei? Cine l-ar purta pe Syda pe breloc? Au şi englezii poamele lor, dar acelea măcar au farmec şi oricum sunt salvate – întotdeauna sunt! – de un frate mai mare sau mai mic, care e gata să îşi respecte destinul.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg