Despre ratinguri şi minciuni la TV
Când vine vorba despre mizeria de la televizor flencănim aceeaşi banalitate: că asta cere publicul. E penibilitatea care-ţi e vândută pe un ton competent de om care ştie cum merge treaba. Pentru că, la limită, sunt convins că dacă-i spargi capul cuiva în direct, oamenii vor rămâne încremeniţi în faţa televizorului. Şi atunci o să ai senzaţia că asta cere publicul. Aşa cum sunt oameni sensibili la atrocităţi şi trebuie protejaţi,
Când vine vorba despre mizeria de la televizor flencănim aceeaşi banalitate: că asta cere publicul. E penibilitatea care-ţi e vândută pe un ton competent de om care ştie cum merge treaba. Pentru că, la limită, sunt convins că dacă-i spargi capul cuiva în direct, oamenii vor rămâne încremeniţi în faţa televizorului. Şi atunci o să ai senzaţia că asta cere publicul. Aşa cum sunt oameni sensibili la atrocităţi şi trebuie protejaţi, aşa cum ni se explică faptul că minorii trebuie protejaţi de scene foarte intime, aşa vă pot explica şi eu că sunt oameni sensibili la imbecilitate.
Trebuie protejaţi şi ei. Nu de CNA. Că şi ăştia sunt învestiţi cu prea multă competenţă. Trebuie protejaţi de bunul simţ al producătorilor de emisiuni. Acum să povestim despre ideea asta că publicul e entuziasmat de cretinităţi la televizor şi nu producătorii emisiunilor TV sunt cei incapabili să stârnească interesul publicului altfel decât prin mirare. Că oamenii pot fi motivaţi să se uite de mai multe stări. De starea de admiraţie. De cea de emoţie. Mai sunt. Dincolo de calculul scurt pe care l-am mai scris - dacă aduni ratingul talk show-urilor de bun simţ din prime time şi pui rezultatul în relaţie cu scălâmbăiala care e pe celelalte posturi, ne trezim într-o disproporţie teribilă în defavoarea imbecilităţii televizate. Bun. Am citit ratingurile din noiembrie. Aici nu mai e ce mi se pare mie. Sunt cifre.
Cea mai vizionată emisiune de divertisment e “Dansez pentru tine”. Păi stai, domne, nu vrea publicul manele şi Nikita?! Apoi “Te pui cu blondele”. E un show de cultură generală. Apoi emisiunea lui Bendeac şi emisiunile celor de la Divertis. Irionie, umor, treburi. Tot ca cifre, aici se situează şi emisiunea cu farse de la Antena 1. Apoi „Happy Hour“. Şi emisiunea nouă a lui Mircea Radu, “ÎnTrecerea anilor”. Păi, băi, şi cum facem cu oamenii care voiau ţigănie?! Că nu mai înţeleg nimic. Abia pe locul 10 apare „Acces Direct“ şi, imediat după ea, emisiunea cu vedetele care cântă muzică tradiţională românească, “O dată-n viaţă”. Şi paradoxal publicul o vrea totuşi pe Sexy Brăileanca. Mă uitam şi la talk show-uri. Băi, niciunul de la B1 TV nu intră în primele 10! Deci aproape că nu există. Oamenii vor ţigănie, nu? Deşi ar fi avut prima şansă, fiind difuzată în prime time de postul numărul 1, de Pro TV, nu ştiu cum se face că telenovela despre viaţa romanţată a ţiganilor e abia pe locul patru între seriale. E adevărat că ratingurile se referă doar la mediul urban. Dar să mai producem o constatare de bun simţ. Pentru publicitari acesta e mediul care ar fi logic să conteze în principal. Deci nu suntem aşa tâmpiţi cum ni se povesteşte. Ca idee zic.
