Detalii şocante din viaţa lui Răzvan Ciobanu! Cămătarii i-au incendiat casa din Vâlcea: „Obişnuia să împrumute şi să nu mai returneze“

3 mai, 2019
1 razvan ciobanu pensiune jpg jpeg

Răzvan Ciobanu şi-a pierdut viaţa în urmă cu doar câteva zile într-un cumplit accident rutier petrecut la intrarea în Săcele, iar după moartea acestuia au ieşit la iveală multe detalii şocante din trecutul său.

În ultimele zile, în media şi în mediul online s-a speculat foarte mult pe subiectul morţii celebrului designer, iar unele voci spun chiar că Răzvan Ciobanu ar fi fost ucis de cămătari sau de dealerii de droguri. Însă de unde au pornit aceste speculaţii?

După cum presa scria anul trecut, Răzvan Ciobanu şi multe alte vedete au fost implicate într-un dosar de trafic şi consum de droguri de mare risc, designerul fiind acuzat la acea vreme că deţine pentru uz personal mai multe tipuri de droguri. Deşi Răzvan Ciobanu a negat că ar mai consuma droguri, filmuleţul apărut ieri cu el, care era realizat în iarnă, şi în care apare drogat, confirmă că el nu renunţase la acest viciu.

Răzvan Ciobanu obişnuia să se împrumute

Mai mult decât atât, multe voci din presă, dar şi apropiaţii designerului au afirmat că acesta obişnuia să se împrumute la cunoştinţe şi la cămătari şi să nu le mai returneze banii acestora. În plus, se pare că el cumpăra şi droguri pe datorie!

„Răzvan Ciobanu avea în continuare datorii, chiar dacă la un moment dat a ajuns să spună că a terminat cu ele. Obişnuia să împrumute şi să nu mai returneze, acesta era modul în care putea să-şi satisfacă toate capriciile extravagante“, a spus un apropiat al lui Răzvan Ciobanu pentru WOWbiz.

După cum a dezvăluit Mara Bănică în emisiunea lui Dan Capatos de la Antena 1, problemele lui Răzvan Ciobanu au început în anul 2010, iar de atunci el nu şi-a mai putut reveni din punct de vedere material. Din cauza datoriilor, el şi-a închis atunci atelierul de modă şi a rămas fără trei maşini care au ajuns la persoanele fizice şi juridice cărora le datora bani.

Răzvan Ciobanu avea datorii de mii de euro

„Dacă am datorii? Da, sigur! Îmi doresc ziua în care să pot spune că nu mai am. Răzvan Ciobanu nu este omul care se dă bogat, sunt omul căruia îi plac obiectele scumpe şi pe care le doreşte pentru el, nu pentru a demonstra nimic nimănui“, spunea designerul în urmă cu mai multe luni, atunci când se specula că ar avea o datorie de 10.000 de euro la Cătălin Botezatu, 3.000 de euro la o prietenă şi multe alte sume restante la întreţinere, chirie şi chiar la magazine şi colaboratori.

Casa lui Răzvan Ciobanu a fost incendiată

Presa tabloidă relata anii trecuţi chiar şi un episod şocant care a avut loc în anul 2011. La acea vreme, Răzvan Ciobanu se împrumutase de la cămătari, iar după ce timp de mai multe luni nu a putut să le restituie acestora banii, ei i-au incendiat casa din Vâlcea, din localitatea Mălaia. Incidentul nu a fost foarte mediatizat în trecut, însă acum, odată cu teoria potrivit căreia Răzvan Ciobanu a fost ucis pentru datorii, povestea capătă alte proporţii.



Recente pe Ok! Magazine

Cindy Crawford, GettyImages (3) jpg
Planete, Pixabay (3) jpg
vedete la balul bridgerton bucurești FB  jpg
Eric Dane, GettyImages (1) jpg
Naomi Campbell  jpg
Blackpink - Facebook 5
diamant coroana Regina Elisabeta jpg
FotoJet (54) jpg
Simona și Marius Urzică (2) jpg
Tahnee Welch, talentata fiică a lui Raquel Welch, GettyImages 118807987 jpg
Jeffrey Epstein, profimedia 1060547879 jpg
Robert Duvall si Luciana Pedraza  GettyImages 854074 jpg
Monica Tatoiu la podcastul Face to Face by Bianca Drăgan   captură de ecran 01(3) png
Premiera 6 INIMI, 3 GREȘELI by Teatrul Maidan FOTO Alin Mihalache (18) jpg
Smiley, Alex Velea si Connect R   Doua vorbe n plus 2 jpeg
Cătălin Botezatu cu Loredana Groza și la Elena Boncea la The Grace and Power Gala de la Moor Park Golf Club   PR (11) jpg
Calul de Fox, Pixabay png
Kim Jong un cu fiica sa, Kim Ju ae   profimedia 0978300903 jpg