Dezvăluiri despre Toto Cutugno, „puştanul de 70 de ani“
Anul acesta s-au împlinit 35 ani de când Toto Cutugno a câştigat pentru prima oară trofeul cel mare de la Sanremo, fiind în acelaşi timp şi primul artist care a câştigat premiul întâi în calitate de cantautor. Şi poate fi considerat un adevărat maratonist al festivalului, cu 15 participări şi 29 de piese intrate în concurs, interpretate de el sau de alţi cântăreţi italieni ori străini, din 1970 până în 2010. Însă cea mai bună participare a sa e considerată a fi cea din 1983, când a cântat melodia care a devenit cel mai mare hit internaţional al său: L’italiano. O melodie care s-a lipit de sufletul italienilor asemeni unui imn naţional neoficial. Practic, cel mai fredonat cântec italian al tuturor timpurilor după Volare, al lui Domenico Modugno, interpretat în peste 160 de variante, tradus în diverse limbi şi care a dat discul omonim – cel mai bine vândut album italian din perioada 1981-1986. Şi, odată devenit celebru, muzica lui făcea parte şi din playlist-ul obligatoriu al radioului naţional românesc, astfel că L’italiano, Serenata, Donna, donna mia ori Innamorati ajunseseră să fie fredonate şi la noi. Iar Insieme, piesa care a adus Italia pentru prima dată, după 26 de ani, pe primul loc la Eurovision, în 1990, la Sarajevo, înregistra un nou record şi devenea un alt imn, cel al Uniunii Europene. Anul următor, ca o consecinţă a victoriei sale, Toto Cutugno a prezentat ediţia de la Roma a Eurovisionului alături de câştigătoarea din 1964, Gigliola Cinquetti. Iar în 1993, ajungea pentru prima oară în România, cântând despre libertate într-o ţară abia ieşită din comunism, pe scena Festivalului Cerbul de Aur.
De-a lungul carierei, Toto Cutugno a înregistrat 18 albume şi a vândut peste 100 de milioane de discuri în întreaga lume. Mai puţin ştiut este faptul că unele dintre colaborările sale au însemnat scrierea unor melodii de mare succes pentru Joe Dassin (L’été indien, Et si tu n’existais pas, Salut, Le jardin du Luxembourg), Adriano Celentano (Soli, Il tempo se ne va), Dalida (Laissez moi danser, Et la vie continuera), Mireille Mathieu (Ciao bambino, sorry) sau Ricchi e Poveri (Canzone d’amore). Dar de unde s-a născut acest talent greu de egalat? Pe numele său real Salvatore Cutugno, Toto, aşa cum îl alinta mama sa, este fiul mijlociu al unei familii cu trei copii din Fosdinovo, Toscana. Venit pe lume după Rosanna şi înaintea lui Roberto, pe 7 iulie 1943, Toto şi-a petrecut copilăria în La Spezia, Liguria. Tatăl său, sicilian la origine, era subofiţer de marină şi obişnuia să cânte în timpul liber la trompetă. Un instrument pe care Toto a pus mâna încă de timpuriu şi care l-a făcut să iubească muzica. Într-atât de mult, încât nu s-a mulţumit doar cu studiul trompetei, trecând foarte uşor la cântatul la tobe, acordeon, pian şi chitară. Desigur, tatăl, care i-a fost şi primul mentor în descifrarea notelor muzicale, l-a încurajat să-şi dezvolte pasiunea pentru muzică şi să cânte în diverse formaţii locale. Cât timp nu neglija total învăţătura! Mama, în schimb, altfel o casnică cu preocupări mărunte, visa pentru el un viitor de... contabil. Aşa că, deşi participa la diverse concursuri muzicale, câştigând un loc trei la 13 ani, şi cânta cu diverse grupuri, n-a fost chip să-şi înduplece mama să-l lase să facă ce dorea decât la 19 ani, când şi-a luat diploma de contabil. „Am avut o viaţă frumoasă şi nu am foarte multe regrete. Totuşi, dacă aş putea să schimb ceva, cred că în loc să învăţ metode de calcul, aş fi ales să studiez muzica clasică şi să devin... dirijor“, povestea el într-un interviu recent.
ca membru al trupei cunoscutului jazzman Guido Manusardi. Iar la întoarcerea în Italia, a pus bazele formaţiei Toto e Tati, alături de trei prieteni şi de fratele lui mai mic, Roberto. O trupă cu care colinda barurile şi restaurantele, în speranţa că cineva îi va remarca compoziţiile. De altfel, primele succese le va întregistra din postura de compozitor, melodia lui,
, rebotezată ulterior
, devenind hitul anului 1975, în interpretarea cântăreţului franco-american Joe Dassin. Ea a fost preluată, la un moment dat, chiar şi de Frank Sinatra. Într-un astfel de periplu cu propria formaţie, a cunoscut-o pe Carla, viitoarea lui soţie, pe care a remarcat-o într-un local dintr-o staţiune balneară, în 1967. După o lună de întâlniri sub clar de lună, Carla l-a prezentat părinţilor. Însă imaginea tânărului Toto, îmbrăcat sport şi cu celebrele-i plete, a cam speriat-o pe soacra lui, Cezara, care a crezut că are de-a face cu vreun minoritar. Iar Toto a avut ceva de furcă cu familia Carlei, în care a intrat abia în 1977, la un an după ce debuta pe scena de la Sanremo, alături de formaţia lui de-atunci, Albatros.
Tineri şi îndrăgostiţi, cei doi au primit cu multă bucurie vestea că vor avea gemeni, însă destinul a făcut ca soţia lui Toto să piardă sarcina, o dramă în urma căreia Carla n-a mai putut face niciodată copii. Poate de aceea a mai închis, uneori, ochii, la micile escapade ale soţului ei şi chiar l-a acceptat pe fiul lui nelegitim, Nicolo, născut în 1988 din relaţia cu Cristina. „Carla mi-a iertat foarte multe. Nu e o femeie, e o sfântă! E o femeie specială, care m-a suportat şi care a avut grijă de mine ca şi cum aş fi fost un copil“, a recunoscut artistul într-un interviu. Ca o dovadă a acceptării lui de către Carla, Nicolo a stat împreună cu ea la căpătâiul lui Toto, câtă vreme acesta a fost bolnav de cancer de prostată. „Sincer să fiu, de unul singur nici nu mă duceam la doctor. Însă prietenul meu, Al Bano, pe care-l iubesc ca pe un frate, a fost cel care mi-a făcut o programare şi m-a convins să merg la un control, la profesorul Patrizio Rigatti. Acesta mi-a salvat viaţa. Credeam că e suficient să faci sport, ca să te menţii sănătos... Dar m-am înşelat“, mărturisea el. Iar lupta lui cu boala n-a fost deloc uşoară. După mai multe luni de chimioterapie, în 2007, Cutugno a ajuns din nou pe masa de operaţie, în 2009, când boala a recidivat. „Nu-mi place să stârnesc compasiune şi n-aş fi vrut să vorbesc despre boala mea. Dar am realizat că pot s-o folosesc ca pe un semnal de alarmă şi să le fiu de folos şi altora, prevenindu-i“, spunea el.
Acum, că s-a însănătoşit, şi-a reluat turneele şi nici la 72 de ani nu vrea să abandoneze scena. „Îmi petrec zilele libere în studio, ascultând melodiile artiştilor tineri. Acum. că e vară, îmi place să merg cu barca. Marea mă relaxează şi îmi dă inspiraţie pentru versuri noi. Nu există o vârstă de pensionare. Cât timp sunt sănătos, cât timp inima mea este tânără şi am sufletul de copil, voi cânta. Mă voi retrage atunci când voi urca pe scenă şi nu voi mai simţi nicio emoţie“, a spus el cu prilejul celui mai recent concert de la Sala Palatului, din februarie 2015. Şi, cu aceeaşi inimă zburdalnică, a divorţat de Carla în 2010 şi trăieşte emoţiile unui nou început alături de iubita sa, Betty, mai tânără cu 25 de ani. „E o senzaţie tare ciudată şi nu aş vrea să fiu socotit un încrezut, dar văd la televizor nişte oameni de 60 de ani care arată şi se comportă de parcă ar fi de vârsta părinţilor mei... Eu am, încă, un spirit tânăr. Sunt un puştan de 70 de ani“.
foto: guliver/getty images, photoland/corbis images
