Diana Dumitrescu a împlinit 36 de ani. Cum a sărbătorit

Actualizat:
6 diana4 jpg jpeg

Diana Dumitrescu împlineşte astăzi 36 de ani. Actriţa se declară mulţumită de tot ce a realizat până la această vârstă, dar admite că viaţa i-a fost schimbată cel mai mult de minunea din viaţa ei.

"36. Aşa m-a prins 12 noaptea, după o oră şi ceva de alăptat, obosită, aproape epuizată, în halat şi nearanjată, dar fericită. Familia mea prinde încet, încet contur şi, deşi abia ne obişnuim cu micul omuleţ din casa noastră, suntem fericiţi. Sunt fericită! Am primit de la Dumnezeu cel mai frumos cadou pe care un om şi-l poate dori: un copil frumos şi sănatos, un soţ iubitor si grijuliu, o familie MINUNATĂ! Multumesc tuturor prietenilor mei pentru gândurile bune şi mesajele haioase! 36, give me all your best!'', a scris Diana pe Facebook.

1 diana jpg jpeg

Diana Dumitrescu mărturisea de curând că relaţia pe care o are nu este una ideală, dar reprezintă tot ceea ce a visat vreodată.  "Nu sunt perfectă şi nu e perfect. Nu avem relaţia perfectă, dar tocmai aceste imperfecţiuni ne aduc fericirea, iubirea şi căldura de care avem nevoie în vieţile noastre. Muncim mult pentru a menţine această fericire. Nu este continuă, ca orice familie/cuplu trecem prin "ups & downs" dar, până acum, toate aceste bariere pe care le-am întâmpinat de-a lungul relaţiei ne-au apropiat mai tare, ne-au întărit relaţia şi ne-au făcut mai puternici", scria Diana pe blogul ei.  



Recente pe Ok! Magazine

Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg