Dincolo de faimă: Robin Wright, starul din "House of Cards", rising star la 46 de ani!

13 martie, 2015
tumblr n17ykiwfxr1qzi80do1 r2 500 gif

Nu ne miră că femeile caută să îi imite stilul, când fosta doamnă Sean Penn s-a transformat atât de radical. Este Prima Doamnă, şic şi impenetrabilă în serialul politic „House of Cards“, un personaj la fel de ambiţios ca şi ea

Când cauţi pe Google numele ei, primul cuvânt care îţi apare automat este „tunsoarea“. Un indiciu care arată cât de mult a surprins cu noua sa imagine pentru rolul lui Claire Underwood, un personaj eclectic şi unic şi care i-a scos la suprafaţă tot potenţialul pe care-l ascunsese bine sub titulatura de „doamna Sean Penn“. Este, de asemenea, o interpretare care-i vine mănuşă la 48 de ani şi care i-a adus titlul de prima actriţă ce-a câştigat Globul de Aur pentru cea mai bună interpretare feminină într-un serial de televiziune online – o recunoaştere uitată zeci de ani în umbra celor iubiţi.

image

Primii paşi spre celebritate au condus-o spre lumea modelingului, suferind de un escapism precoce. Avea 14 ani când a primit primul job şi a început să colinde ţările, ajungând şi-n Japonia, mai mult fără voia ei. „Practic, mama mă lăsase ca pe un pachet. Fratele meu locuia acolo şi ar fi trebui să aibă grijă de mine, dar şi-a văzut de ale lui, iar eu de ale mele, a fost oribil“, îşi aminteşte Robin. La 17 când deja devenise supermodel. Ajunsese să facă naveta din San Diego, California, unde locuia spre Los Angeles, Paris sau Milano. „Cred că toată ideea de frumuseţe te împiedică să afli cine eşti şi ce vrei, dar şi să ai un simţ sănătos al identităţii. Mă plimbam prin Europa şi nu voiam să mai vin acasă.“, vorbind cumva despre un „acasă“ care nici n-a existat în adevăratul sens al cuvântului.

Născută pe 8 aprilie 1966 în Dallas, Texas, într-o familie angrenată în afaceri farmaceutice şi cosmetice, Robin s-a trezit mai mult pe drumuri decât în sânul unei familii stabile. Căminul a devenit o simplă idee din basme, când mama ei, Gayle a divorţat de tatăl Freddie pe când ea avea doar doi ani, iar peregrinările din casă în casă de care Gayle devenise dependentă aveau să lase urme, atât în viaţa lui Robin, cât şi a fratelui acesteia, Richard.

Află detaliile vieţii sale tumultuoase! Click pe următoarea

Scăpată de sub presiunile carierei de model, blondina cu trăsături nordice i-a urmat sfatul fostului agent şi a intrat în lumea actoriei, primind primul rol la 20 de ani în telenovela americană „Santa Barbara“. O alegere care i l-a scos în cale pe actorul Dane Witherspoon, prima ei şansă la o viaţă de familie reală. Însă pe cât de repede s-au căsătorit, pe atât de repede au divorţat, doi ani mai târziu. Sedusă şi divorţată la 22 de ani, Robin şi-a găsit alinare cel puţin profesional în cele trei nominalizări la Emmy, gustul pentru film părându-i-semai familiar ca niciodată.

Norocul a sosit din partea regizorului Rob Reiner, care i-a oferit prima felie de faimă cu rolul virginal în comedia „The Princess Bride“, în 1987. Nici acum lucrurile nu aveau să se aşeze pe un făgaş normal, scenariul repetându-se de data aceasta cu mai multă forţă: Sean Penn, proaspăt divorţat de Madonna, urma să devină marea ei iubire, Robin ratându-şi din acel moment cariera de actriţă. Prima oară, în 1991, când a refuzat apariţia în „Robin Hood: Prince of Thieves“ pentru că rămăsese însărcinată cu bad boy-ul Hollywoodului, şi, doi ani mai târziu, când s-a retras din „The Firm“, unde ar fi jucat cu Tom Cruise, purtându-l în pântec pe cel de-al doilea copil. Pe umerii frumoasei texane apăsa acum o greutate de Sisif, cruntă sub lupa publicului, cât şi teama de-a nu deveni reflexia propriei mame. În 1996, devine oficial doamna Robin Wright Penn, imediat după succesul ameţitor cu interpretarea din „Forrest Gump“, una clasică pentru frumoasa actriţă care prefera personaje complexe, cu aceeaşi imagine fatidică: un suflet torturat de suferinţă şi depresii, dar un spirit sălbatic şi aventurier. Acelaşi rol pe care avea să-l joace în căsnicia cu rebelul celebru, întinsă poate prea mult pe 14 ani.

Notorietatea lui Sean şi devotamentul ei pentru creşterea celor doi copii ai lor, Dylan Frances (23) şi Hopper Jack (21), au stârnit criticii să o ia peste picior pentru că obişnuia să rateze multe şanse ca actriţă. Şi ea ştia asta: „Nu vreau titlul de «faimoasă»… ştiu că nu sunt o celebritate. Toată lumea vede cine eşti şi eu nu îmi imaginez o astfel de viaţă“.

Dincolo de faimă... sunt copiii

„Mi s-a furat maşina chiar în faţa casei mele din LA, cu copiii pe bancheta din spate. Atunci mi-am dat seama că nu vreau să locuiesc acolo“, povesteşte actriţa referitor la furtul din 1996, când doi bărbaţi care pretindeau că sunt înarmaţi au ameninţat-o. Robin i-a rugat să îi lase să iasă din maşină (atunci aveau 5, respectiv 3 ani). „Paparazzi au ieşit imediat din tufişuri. Cred că asta a dictat viaţa mea în următorii 15 ani ca femeie de carieră cu copii“. Acum, Dylan calcă pe urmele mamei sale ca model, în timp ce Hopper, pe ale tatălui său.

image

În 2007, a înaintat actele de divorţ în 2007, motivând cu diferenţe ireconciliabile, urmând să se împace cu Sean anul următor, să se separe din nou în 2009, ca în 2010, divorţul să fie oficial. Robin era liberă să cucerească cerul. „Divorţul în sine cât şi în general, mai ales când sunt implicaţi şi copiii, este devastator“, recunoaşte Robin. „Unul din motivele pentru care ne-am tot împăcat şi ne-am despărţit atât de des a fost pentru că încercam să fim o familie unită. Dacă ai copii, încerci la nesfârşit asta.“

Proaspăt ieşită din umbra titlului de doamna Penn – a renunţat imediat la numele lui – primele „zboruri“ au fost scurte, dar cathartice: „The Conspirator“, „Moneyball“, şi „The Girl with the Dragon Tattoo“. Dar adevărata reînviere artistică a sosit odată cu Claire Underwood în „House of Cards“: un personaj efervescent, complex, cu o latură întunecată şi marcat de jocurile de putere, atât în cuplu, cât şi în carieră. Sună destul de familiar pentru Robin, care parcă a luat-o de la zero cu acest rol, dar şi cu imaginea statement, cu privire rece şi zâmbet îngheţat. Şi ca totul să pară desprins din poveştile cu final fericit, revenirea pe marile ecrane a coincis cu revenirea pe radarul iubirii, logodindu-se cu Ben Foster, de care s-a îndrăgostit la filmările pentru „Rampart“ în 2011. Din păcate, angoasele trecutului continuă şi-acum să îi joace feste, căci în noiembrie anunţa anularea logodnei, deşi recentele lor apariţii la braţ cu Ben infirmă despărţirea. Şi, dacă tot am adus aminte de atâtea ori de tunsoarea ei statement atât de populară în rândul internauţilor, pesemne că roata s-a întors, măcar puţin pentru diva ieşită din umbră: chiar actuala logodnică a lui Sean Penn, Charlize Theron, poartă aceeaşi tunsoare. Să fie rândul fostului soţ să stea în umbra lui Robin Wright?

image

Primul premiu pentru primul rol

Interpretarea moştenitoarei Kelly Capwell în „Santa Barbara“, între 1984-1988, i-a adus premiul Soap Opera’s Digest pentru cea mai bună eroină – o realizare majoră pentru Robin, un fost model fără pregătire în arta dramatică, care filma scenele în aceeaşi zi în care primea scenariul, fără duble! Aici, alături de Joe Perkins (Mark Arnold).

image

Debutul în film

Comedia romantică „The Princess Bride“ a fost primul triumf ca actriţă în rol principal. Filmul a devenit hitul verii 1987, iar Robin, tânăra speranţă a cinematografiei. Ulterior, i-au fost oferite şi alte roluri mai mari, pe care le-a refuzat când a rămas însărcinată cu Sean Penn.

image

Blestemul faimei „Forrest Gump“ (1994)

Rolul iubitei lui Forrest Gump (Tom Hanks) i-a adus o nominalizare la Globul de Aur şi una la Screen Actors Guild, jucând cu atâta forţă şi pasiune un personaj problematic şi marcat de traumele de familie. Acest succes a fost singurul notabil până la apariţiile în „Unbreakable“ (2000) şi „White Oleander“ (2002) – în timp ce Robin îşi întindea din nou „aripile“ artistice ca un Phoenix, mariajul problematic cu Sean Penn devenea treptat cenuşă.

foto: guliver/getty images/rex features, www.cinemagia.ro



Recente pe Ok! Magazine

Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg