Dincolo de faimă. Trecutul neaşteptat al lui Kate Winslet!

26 martie, 2016
kate winslet gettyimages 510273164 jpg jpeg

Viaţa pe care o oferă personajelor i-a făcut loc imediat în primul rând al cinematografiei. Dar şi imaginea de modă veche, pentru care a îndurat umilinţe îndelungate, însă pe care a transformat-o într-un model de forţă feminină.

image

În ciuda discreţiei cu care pă­şeşte, poartă cu ea eticheta de englezoaică cu ştaif a cinemato­grafiei. Abia ce-a câştigat Globul de Aur pentru Cea mai bună actriţă în rol se­cundar, graţie prestaţiei din Steve Jobs, ulterior fiind nominalizată la Oscar. Şi, totuşi, atenţia se-ndreaptă iar spre relaţia cu DiCaprio şi iar spre silueta ei atât de analizată sub microscopul presei. Dar stilul său n-a fost niciodată fabulos şi nici n-a dorit asta, preferând confortul indife­rent de măsuri. „Îmi duc copiii la şcoală în halat de baie sau în pijamale!“, avea să recunoască ac­triţa, într-un interviu pentru People. Ea, imagi­nea brandului Lancôme, are un trecut în care a fost batjocorită chiar pentru... imaginea ei! Anul trecut, Kate povestea cu Bear Grylls despre o fată „pur şi simplu oribilă“ care i-a rămas înti­părită în minte, în copilărie. „Lucra la un magazin de cosmetice. M-am dus la ea şi i-am zis: «Voiam să-ţi mulţumesc c-ai fost o adevărată scorpie cu mine, asta m-a făcut mult mai puternic㻓.

Prieteni. Alături de Richard Branson şi mama lui, Eve, pe care Kate a salvat-o din incendiu.

Acasă, în inima englezescului West Sussex, Kate îşi conduce Land Rover-ul Discovery în hai­ne casual – jeanşi Rag& Bone, un tricou negru Ale­xander Wang, cizme Isabel Marant. Nemachiată, dacă nu e vorba de vreun pictorial. Oricum, după 20 de ani în faţa camerei, a-nvăţat să se machieze singură. „Am avut de-a face cu asta de mult timp. Ştiu ce funcţionează şi ce nu“, spunea actriţa de 40 de ani, în timp ce prelua produsele din mâna make-up artistului, la o şedinţă foto de anul tre­cut. „Vedeţi? Aveţi încredere în profesionist!“. Dar vocea aceasta sigură era mută la începuturi.

Talent moştenit. Crescută într-o familie de actori, Kate a ajuns uşor cea mai bună actriţă engleză a generaţiei sale. Aici, cu tatăl şi cu sora sa, Beth.

Primul început a fost pe 5 octombrie 1975, când Kate Elizabeth Winslet se naşte într-o familie de artişti: părinţii, Sally Anne şi Roger John, şi suro­rile ei, Beth şi Anna, sunt actori; în timp ce bunicii au fost fondatori ai Teatrului din Reading. La 11 ani, studia deja drama la Şcoala de Teatru Redro­ofs. „Părinţii mei au plătit ca să învăţ acolo, dar Kate a primit o bursă datorită talentului“, spunea prietena sa din copilărie, Julie Brandon, pentru Mirror. Lucrul e confirmat şi de directoarea şco­lii: „Avea o pasiune mistuitoare. Nu arăta foarte bine, dar era o actriţă extrem de bună. Am învă­ţat-o step şi dans modern până la 16 ani“ – când Kate a lăsat şcoala pentru Cetatea Filmului, unde a debutat în pelicula lui Peter Jackson, Heavenly Creatures. La fel îşi aminteşte şi Dave Savage, pro­prietarul companiei de teatru Star Maker: „Fata care a luat Oscarul e aceeaşi cu cea pe care mi-o amintesc. Mereu a fost puţin sărită de pe fix, gata de orice.“

Pe cât de serioasă era cu actoria – la 20 de ani, a fost nominalizată la Oscar pentru Sense and Sensibility – pe atât era de romantică. „Mă ajuta să scriu bileţele de dragoste unui băiat, stăteam în baie cu ea şi compuneam versuri. Fetele mai rele mă ignorau la şcoală, dar Kate a fost singu­ra care a vorbit cu mine“, adaugă Julie. Colegii o tachinau şi pe Kate, pentru că era grăsuţă, po­reclind-o „Blubber“ (n.r. stratul de grăsime de sub pielea unor mamifere marine). „Arătam ca un copil dolofan şi eram luată mereu la mişto“, îşi aminteşte ea. Rolul aristocratei Rose a pus mai multe paie pe foc, căci silueta ei cu forme voluptuoase a trecut imediat prin filtrul indus­triei. „Cât am crescut, n-am auzit nimic pozitiv despre corpul feminin de la vreo femeie. Asta te afectează profund, pentru că devii programată de tânără ca să te judeci aspru, să analizezi în detaliu cum arăţi“. Poate de aceea, acum, la 40 de ani, Kate a decis prin contract să nu i se mai retuşeze faţa. „E foarte important pentru mine acest lucru, pentru că avem o responsabilitate faţă de generaţia mai tânără de femei“.

Jim Threapleton. Cel de care a divorţat în 2001, citând diferenţele ireconciliabile, la patru luni de la naşterea fetei lor, Mia Honey (15). O despărţire fulgerătoare, care a adus-o...

Pe lângă alura old-fashioned, desăvârşită cu acea aluniţă de deasupra buzei superioare, Kate bifează şi-o viaţă personală intens analizată. Pri­ma dragoste s-a stins tragic – iubitul ei, Stephen Tredre (cu care-a avut o relaţie de cinci ani), a murit din cauza cancerului la oase. Pentru în­mormântarea lui a absentat chiar de la premie­ra Titanicului, în 1997. În anul următor, îmbrăca deja rochia de mireasă pentru nunta cu regizo­rul englez Jim Threapleton, pe care-l cunoscuse la filmările pentru Hideous Kinky. La 25 de ani, deja avea o fiică cu el, pe Mia, ca anul următor să divorţeze.

Sam Mendes. ...în braţele regizorului cu care a fost măritată şapte ani şi cu care îl are pe Joe Alfie (12).

La fel s-a întâmplat şi cu maria­jul de şapte ani cu alt regizor, Sam Mendes, cu care a avut al doilea copil, pe Joe (12), şi de care a divorţat în 2010. Un carusel emoţional pentru care presa a târât-o în noroi. „Toţi erau răută­cioşi cu mine în ziare, mi se spunea să ignor ce se scrie, dar nu puteam, pentru că nu era nimic adevărat“. Cât despre motivele despărţirilor, si­lentio stampa. „Nimeni nu ştie cu adevărat ce s-a întâmplat în viaţa mea. Nimeni nu ştie de ce n-a ţinut prima căsnicie, nici de ce n-a ţinut şi-a doua!“, declara ea pentru revista WSJ, încheind scurt: „Sunt mândră de aceste tăceri“. Acum, se află la al treilea mariaj – cu Ned Rocknroll, al că­rui unchi este Sir Richard Branson şi pe care l-a cunoscut într-o vacanţă din august 2011. Kate se afla acolo cu iubitul ei de-atunci, modelul Louis Dowler, când i-a salvat viaţa mamei lui Branson, Eve (pe-atunci în vârstă de 90 de ani), din casa lor incendiată.

Ned Rocknroll. „Eu şi soţul meu ne-am cunoscut într-o casă în flăcări“, povestea actriţa la emisiunea lui Ellen DeGeneres, acum doi ani. „Casa lor luase foc şi noi am supravieţuit.“ Cei doi s-au căsătorit în 2012 şi au un băiat, Bear Blaze (2).

Nici relaţia cu Leonardo DiCaprio nu a scăpat de atenţia publică. El o numeşte pe Kate „cea mai bună actriţă a generaţiei sale“. „Suntem norocoşi că ne-avem unul pe altul“, dă replica ea. La primul ei Glob de Aur, pentru rolul din Revolutionary Road (în care-au jucat iar împreună), l-am văzut pe seriosul DiCaprio trimiţându-i o bezea! Cum să nu faci asta, când Kate îţi spune: „Sunt aşa fe­ricită că pot sta pe scenă ca să-ţi spun cât de mult te iubesc şi cât te-am iubit în aceşti 13 ani, din toată inima“? Şi la discutatele Oscaruri, când Leo şi-a primit binemeritata statuetă de aur pentru The Revenant, presa a scormonit după o umbră de romantism interzis, legându-se de imaginea unei Kate emoţionate de succesul prietenului ei. Într-adevăr, o legătură specială, singura relaţie a ei care dăinuie de 20 de ani încoace, sub semnul unei adevărate iubiri... platonice.

Leo DiCaprio. Un moment pe care îl aştepta de mult: Oscarul pentru singurul bărbat stabil din viaţa ei. Kate deja îl primise acum opt ani.

foto: guliver/getty images/splash news/rex features, photoland/album/corbis images, www.cinemagia.ro



Recente pe Ok! Magazine

Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg