Diva din serialul Twin Peaks și fosta logodnică a lui Johnny Depp a ajuns de nerecunoscut azi

La cei 59 de ani din prezent, e departe de imaginea seducătoare din Twin Peaks, acolo unde Sherilyn Fenn a jucat-o pe misterioasa Audrey Horne, bruneta sexy care-i tot dădea târcoale detectivului interpretat de Kyle MacLachlan.

Sherilyn Fenn din Twin Peaks GettyImages 139107788 jpg

Ei bine, fotografii care au surprins-o de curând pe străzile din Los Angeles merită un premiu pentru agerime, căci nu e ușor s-o asociezi pe doamna dezordonată în look și destul de îmbătrânită, chiar și pentru vârsta de aproape 60 de ani, cu superba actriță din Twin Peaks.

Iar dacă n-ai urmărit serialul, cu atât mai mult nu te-ai gândi că femeia pozată în timp ce-și verifica cutia poștală poate fi o fostă stea a anilor ‘90, nominalizată la un Emmy și la un Glob de Aur pentru rolul ei în producția care a hipnotizat o generație. Și, totuși, vorbim de o actriță care făcea ravagii chiar și printre seducătorii vremurilor, în prima ei tinerețe.

Sherilyn Fenn în prezent
Sherilyn Fenn în prezent

Sherilyn Fenn și-a început cariera ca iepuraș Playboy, pe când avea 19 ani, făcând apoi saltul către Hollywood de la o treaptă de jos, mai exact de la filmele de serie B din anii ‘80, în care a jucat alături de Josh Brolin sau Charlie Sheen.

Pe plan personal, Sherilyn făcea, deja, mai multe valuri: după o scurtă poveste de dragoste cu Prince, în 1985, și-a întâlnit adevărata primă dragoste, pe Johnny Depp, pe platourile de filmare ale peliculei Dummies.

Într-adevăr, Johnny și Sherilyn au trăit o poveste de dragoste de mai bine de trei ani și chiar s-au logodit la un moment dat, înainte de a se despărți, în cele din urmă, iar el să înceapă o relație cu actrița Jennifer Grey. Însă Fenn nu pare să-l fi uitat nici azi pe superstar, descriindu-l recent drept „prima mea iubire” și „dragostea vieții mele” și susținându-l public atunci când el și fosta lui soție, Amber Heard, s-au acuzat reciproc de abuz domestic într-o luptă juridică câștigată, în cele din urmă, de Depp.

În perioada în care suferea de pe urma rupturii de Johnny, Fenn trăia și cel mai mare succes, grație rolului ei cel mai cunoscut, cel din Twin Peaks. Acesta i-a adus, în același an, propunerea de a pozat nud în Playboy și a catapultat-o la un statut de star la Hollywood și de pin-up girl la nivel național.

Astăzi, însă, s-a cam lăsat uitarea peste actrița care n-a renunțat la a juca în filme, fără ca mulți să mai facă asocierea dintre chipul ei de azi și frumoasa din Twin Peaks. Mamă a doi băieți cu vârste de 30, respectiv 17 ani, Sherilyn este în prezent o femeie singură, după un mariaj de trei ani cu muzicianul Toulouse Holliday și o relație de șapte ani cu un bărbat mai puțin cunoscut, pe numele lui Dylan Stewart.

Dacă Fenn a renunțat din proprie inițiativă la cochetărie, colega ei de serial, Lara Flynn Boyle, ajunsă la 54 de ani, și-a schimonosit voluntar chipul într-o luptă obsedantă cu trecerea timpului și recurgând la serviciile celor mai șarlatani dintre chirurgii esteticieni.

O chirurgie estetică care i-a distrus cariera la Hollywood unei vedete care, în anii ‘90, era considerată un șablon al frumuseții, la fel ca Sherilyn Fenn, colega ei de serial.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg