Divorţ-şoc! N-au rezistat mai mult de 12 zile împreună! Pamela Anderson (52) se desparte de al cincilea ei soţ în timp record!

Actualizat:
2 1 jpg jpeg

Nici n-au apucat să-şi ia certificatul de căsătorie şi Pam l-a şi trimis la plimbare pe Jon Peters! La numai 12 zile de la nunta lor secretă din 20 ianuarie, bomba sexy a dat comunicat de presă în care precizează că ia o pauză de la cel de-al cincilea ei soţ.

Actriţa de 52 de ani şi producătorul de 74 de ani se reuniseră de numai câteva luni şi, la mai bine de 30 de ani de când formaseră pentru prima dată un cuplu, şi-au luat inima-n dinţi şi şi-au unit destinele. Ce frumos şi emoţionant, nu-i aşa? După tot ghinionul pe care l-a avut diva blondă în amor, cu toţii ne puseserăm speranţele în cel de-al cincilea mariaj al ei să dureze o viaţă-ntreagă!

profimedia 0494016735 jpg jpeg

Dar n-a fost să fie aşa! Pammy a emis ieri un comunicat de presă, publicat de cei de la Hollywood Reporter, prin care făcea cunoscut faptul că s-a despărţit de domnul Peters. Şi asta când cei doi soţi încă nu obţinuseră certificatul de căsătorie!

Comunicat-surpriză

Conform comunicatului emis de Anderson sâmbătă, 1 februarie, proaspăt căsătoriţii au decis să “ia o pauză pentru a reevalua ceea ce îşi doresc ei de la viaţă şi de la celălalt”.

24180400 0 image m 19 1580594918724 jpg jpeg

“Viaţa e o călătorie şi dragostea e un proces. Având în minte adevărul universal, am decis de comun acord să nu mergem mai departe cu emiterea certificatului nostru de căsătorie. Vă mulţumin pentru că ne respectaţi intimitatea!”, a ţinut să precizeze Pamela în cursul zilei de ieri.

zzzzzzzzzzzzzzzzzz jpg jpeg

Încetarea mariajului în numai 12 zile reprezintă un adevărat record chiar şi pentru Pamela Anderson, care a reuşit să stea cu Tommy Lee trei ani, cu Kid Rock, numai câteva luni, iar cu Rick Salomon, nici 10 săptămâni de când îşi juraseră dragoste pe viaţă. După numai câteva zile de la anularea căsniciei cu fostul iubit al lui Paris Hilton, cei doi amorezi s-au împăcat şi au ajuns, pentru a doua oară, la altar, în 2014. Dar, în acelaşi an, au divorţat pentru a doua oară.

foto - Profimedia, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg