Doliu în televiziune! A murit Delia Budeanu, una dintre celebrele crainice de dinainte de Revoluție

Actualizat:

Era recunoscută nu doar pentru vocea sa distinctă, ci și pentru frumusețea sa specială.

delia budeanu colaj arhiva jpg

Delia Budeanu făcea parte din „brigada” de crainice Televiziunea Română, în anii comunismului. Și, chiar dacă a fost activă până în 1997, ea a rămas în memoria populară drept una dintre figurile Televiziunii Române de dinainte de Revoluție.

Elegantă, frumoasă și distinsă, cu niște ochi albaștri superbi, Delia Budeanu, absolventă de Filologie, a captat atenția telespectatorilor vreme de trei decenii. Frumusețea sa a stârnit invidii, dar mai ales gelozia Elenei Ceaușescu, soția dictatorului, care nu suporta să vadă femei frumoase devenind atât de cunoscute și iubite.

Interesant este că prima sa deplasare în străinătate, o vacanță la Praga împreună cu soțul ei, trebuia să aibă loc chiar pe 22 decembrie 1989. Atunci a primit primul său pașaport, pentru care a avut nevoie de 37 de semnături. Ironia a făcut ca, în urma Revoluției începute la Timișoara pe 17 decembrie 1989, pe 18 decembrie să se închidă granițele țării, din rațiuni evidente. Ulterior, însă, nu a mai contat, întrucât anul 1990 a venit cu cel mai mare dar pentru toți românii: ieșirea din comunism și deschiderea granițelor.

Crainica Delia Budeanu a activat în TVR până în 1997, când decesul soțului său, Radu Budeanu, reputat jurnalist de politică externă și fost redactor-șef al revistei „Lumea”, a afectat-o într-atât de mult încăt a vrut să renunțe definitiv la viața publică. „Pe 18 decembrie a plecat din casă și nu s-a mai întors. Doi ani mi-au trebuit să înțeleg că nu mai este. Am urât lumina soarelui, am urât tot ce era viu. Era un ianuarie sclipitor atunci, în 1998, a fost un soare care n-a mai apus, parcă și noaptea ardea soarele. O nepăsare cosmică! Doi ani n-am putut accepta că el nu mai este în viață!”, dezvăluia jurnalista în cadrul unui interviu-eveniment acordat Eugeniei Vodă la „Profesioniștii”.

În anul 2008, fosta știristă a publicat volumul „Live”, despre parcursul său ca prezentatoare de televiziune, într-o perioadă extrem de sumbră. Mai târziu, între anii 2008 și 2012, Delia Budeanu a realizat emisiuni culturale la Antena 2, respectiv „Oamenii timpului nostru“, și la Money Channel, respectiv „Întâlnirile Deliei Budeanu“).

Chiar anul acesta, Delia Budeanu a publicat cea de-a doua carte a sa, „Jurnal. Rațiune și sensibilitate”, la Editura Curtea Veche.

Dincolo de lumea televiziunii, Delia Budeanu era cunoscută și pentru implicarea sa activă în promovarea culturii românești, dar și pentru susținerea unor cauze sociale și umanitare. Angajamentul ei în comunitate a fost recunoscut printr-o serie de premii și distincții, inclusiv titlul de ”Ambasador al Bunăvoinței”, acordat de Organizația Națiunilor Unite.

Fiul său și al lui Radu Budeanu, cunoscutul Radu Ioan Budeanu, a intrat și el în lumea presei, lucrând la departamentul de Investigații al ziarului Ziua și apoi conducând publicațiile „Star”, „Ciao!”, „Averea” și „Cancan”. Tot prin intermediul presei, acesta a cunoscut-o pe Dana Budeanu, cu care a fost căsătorit și cu care are două fete.

Delia Budeanu a murit la vârsta de 78 de ani. Delia Budeanu va fi înmormântată luni, la Mănăstirea Ghighiu. Până atunci, trupul său a fost depus la Mănăstirea Cașin din București. Vestea a fost dată de familie: „Cu inimile pline de tristețe, vă aducem la cunoștință că iubita noastră mamă și bunică, Delia, a fost chemată la ceruri astăzi, 19 octombrie. Plecarea ei lasă un gol imens în sufletele noastre, dar ne alină gândul că va veghea asupra noastră de acolo de sus.Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu sunt așteptați duminică, 20 octombrie 2024, începând cu ora 16:30, la Mănăstirea Cașin din București, unde va fi depusă până luni, 21 octombrie 2024.Ceremonia de înmormântare va avea loc luni, la ora 11:00, la Mănăstirea Ghighiu, județul Prahova. Familia Budeanu vă mulțumește pentru gândurile bune și sprijin în aceste momente grele.”



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (61) jpg
CHUANDO TAN modelul de 60 de ani Instagram jpg
Cuplu imparte plapuma - somn -pat FOTO Shutterstock
Elena Cârstea la podcastul Lucruri simple cu Horia Brenciu   captură de ecran (16) png
Sydney Sweeney, Instagram (2) jpg
Laura Cosoi, alături de soțul ei, Cosmin Curticăpean, și de cele 4 fiice ale lor, Rita, Vera, Aida și Lara   Instagram 2 jpg
Celine Dion a făcut marele anunț   captură de ecran (3) png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
De Niro anti Trump, Profimedia (2) jpg
Dan Capatos la Cancan Exclusiv   captură de ecran (2) png
Priscilla Presley și Sarah Ferguson foto profimedia jpg
blestemul Oscarurilor  jpg
eveniment degustare cozonaci și pască la Boutique du Pain Dorobanți jpg
Elena Cârstea la podcastul Despre femeie cu Mihaela Tatu   captură de ecran (3) png
Meryl Streep, Anne Hathaway, 2026, profimedia 1064060615 jpg
stewardesa jpeg
Jennie Garth, Shannen Doherty, Tori Spelling în Beverly Hills 90210, Profimedia (3) jpg
FotoJet (74) jpg