Donald Trump n-a petrecut Ziua Recunoştinţei acasă cu soţia sa, Melania VIDEO

Actualizat:
2 74168382 2560751844012533 3596909559916003328 o png png

După ce a graţiat curcanii la Casa Albă, preşedintele american a lipsit de la tradiţionala masă în familie.

Ca în niciun an până acum, Donald Trump a preferat să sărbătorească altfel Ziua Recunoştinţei, renunţând la ospăţul pregătit de bucătarii Casei Albe şi de prezenţa familiei sale pentru a li se alătura militarilor ce luptă în teatrul de operaţiuni din Afghanistan.

Vizita lui Trump a fost ţinută secretă până la aterizare din motive de securitate, astfel că nici militarii n-au ştiut ce surpriză îi aşteaptă. Chiar şi jurnaliştii care au plecat cu el în avion, din Florida, au aflat despre destinaţia avionului prezidenţial doar cu două ore înainte de sosire.

2 72709712 2585282768358294 8880818114052247461 n jpg jpeg

Donald Trump a sosit chiar la ţanc pentru cină. După ce s-a pozat cu soldaţii, a mâncat alături de ei o porţie de curcan, după care a susţinut un discurs, într-un hangar.

„Am călătorit 8.331 de mile pentru a fi aici în această seară dintr-un singur motiv: pentru a vă spune în persoană că această Zi a Recunoştinţei este una specială, că totul merge foarte bine şi că ţara este mai puternică din punct de vedere economic decât a fost vreodată”, le-a spus Donald Trump militarilor americani.



Recente pe Ok! Magazine

Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg