Donald Trump şi Melania n-au dormit niciodată împreună?

Actualizat:
melania si trump GettyImages 642752722 jpeg

Preşedintele american de 70 de ani şi soţia lui de 46 ascund o relaţie bizară, bazată pe un contract de imagine

Melania şi Donald sunt doar parteneri de văzul lumii?

Această idee, bănuită de foarte mulţi după limbajul corporal al cuplului prezidenţial şi răceala dintre ei la evenimentele publice, este susţinută acum de US Weekly, cu surse apropiate familiei prezindeţiale. "Melania nu ascunde de toţi cei din jur cât de neferictă este", spune această sursă. Aceeaşi voce susţine că Melania refuză să împartă dormitorul cu soţul său, chiar şi în rarele ocazii în care dorm în acelaşi oraş.

"Au dormitoare separate. Nu au petrecut nicio noapte împreună. Niciodată!", este confesiunea incredibilă a sursei. Informaţia e susţinută de alte două surse din cercul familial. Însă cea de-a treia sursă dă o altă notă acestei informaţii. "Ba dorm în aceeaşi cameră, dar au paturi separate. În stil regal!".

"Melania vrea să aibă cât mai puţin de-a face cu Donald. N-o interesează nimic legat de el", continuă cea dintâi sursă despre Prima Doamnă, care, de altfel, a avut până acum un program oficial destul de restrâns. A fost la un pas de a refuza o misiune importantă: aceea de a juca rolul gazdei pentru Akie Abe, soţia primului ministru japonez. Dar a acceptat, în cele din urmă, doar pentru că aceasta se afla în Palm Beach, iar ea era în apropiere. Dacă vizita s-ar fi petrecut la Washington, Melania ar fi refuzat categoric să se implice. Dar oare este vorba despre dezinteres total sau despre o mare lipsă de încredere în sine că poate face faţă unor asemenea situaţii, după ce prestaţia ei de Primă Doamnă, care a copiat discursul lui Michelle Obama, a fost aspru criticată?!

Foto: arhivă



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg