Donna din Beverly Hills, 14 ani de căsnicie, cinci copii şi multe lupte financiare. Tori nu a reuşit să se bucure de averea lui Aaron Spelling

Actualizat:
7 don4 png png

Actriţa Tori Spelling, în vârstă de 47 de ani, s-a născut într-una dintre cele mai bogate familii de la Hollywood. A devenit faimoasă la nivel mondial datorită rolului din seria de succes „Beverly Hills”. Ani mai târziu, viaţa ei a luat o întorsătură neaşteptată, iar acum se luptă cu problemele financiare.

Tatăl ei este celebrul producător de televiziune Aaron Spelling, aşa că tânăra Tori şi-a petrecut anii de tinereţe într-un lux incredibil. A crescut în Los Angeles, într-o vilă cu 123 de camere, care se întinde pe mai mult de 56.000 de metri pătraţi. Cu toate acestea, ea s-a străduit să-şi găsească drumul şi să rămână pe linia de plutire.

2 don2 jpg jpeg

A avut implicată în numeroase scandaluri de-a lungul anilor şi a devenit regina controverselor. Personajul Donna Martin din serialul „Beverly Hills” i-a adus  faima şi astfel au început necazurile. Aaron Spelling a negat că ajutat-o să obţină rolul, deşi era producătorul serialului.

A dat o audiţie pentru rolul Andreea, dar Donna s-a potrivit mai bine până la urmă. Toate cele 10 sezoane ale producţiei au avut un succes imens, iar asta a ajutat-o pe Tori să se separe de familie din punct de vedere financiar. Când serialul s-a încheiat definitiv, în 2010, Tori a continuat să trăiască viaţa luxoasă de la Hollywood şi, ulterior, a experimentat primele ei probleme cu banii. Cu toate acestea, nu i-a cerut ajutorul tatălui ei.

Într-o carte din 2013 „Spelling It Like It Is”, blonda a scris că i-a fost greu atunci. Nu cunoscuse niciodată o viaţă fără lux şi nu putea să renunţe la multe lucruri, chiar dacă ştia că nu este în regulă. Adesea se muta de la o casă la alta, pierzând milioane în acestei tranzacţii.

4 sora1 jpg jpeg

În plus, nu s-a văzut niciodată în postura fetei bogate, al cărei tată plăteşte pentru tot, şi a dezvăluit că ar prefera falimentul înainte ca acest lucru să se întâmple. Pentru a reveni pe picioarele ei, a acceptat roluri în „Scary Movie 2” şi filme pentru televiziune „A Carol Christmas” şi „Hush”.

În 2004, ea s-a căsătorit cu actorul Charlie Shanian, dar au divorţat în 2006. Pe platouurile de filmare de la „Mind Over Murder”, l-a cunoscut pe cel de-al doilea şi actualul ei soţ, Dean McDermott. S-au căsătorit în 2006 şi sunt împreună de atunci. În acelaşi an, ea şi-a pierdut tatăl. Deşi averea acestuia era estimată la 500 de milioane de dolari, actriţa şi fratele ei, Randy, au primit doar 800.000 de dolari de fiecare. Restul s-au dus la mama lor, cu care Tori nu a fost niciodată în relaţii bune. Tori îşi aminteşte şi acum de un prânz în familie când tatăl ei i-a spus că va fi bine, pentru că el a avut grijă de toate.

1 don1 jpg jpeg

După ce a născut primul ei copil, problemele financiare au devenit tot mai mari.  Actriţa şi soţul ei au astăzi cinci copii. Când American Express i-a intentat un proces de 38.000 USD, mama ei i-a oferit ajutorul. Tori a făcut tot ce a putut pentru a câştiga bani, aşa că a început să îşi expună familia şi viaţa privată în diferite reality- show-uri. De asemenea, a înfăţişat-o pe Donna într-o continuare a serialului „Beverly Hills”.

Ultima lovitură financiară pe care blonda a primit-o a fost un proces fiscal, pentru 259.000 de dolari, pe care îi avea de achitat către stat. În 2011, Tori şi Dean şi-au vândut casa pentru a achita datoria. În 2016, Dean abia a scăpat de închisoare, asta după ce nu i-a plătit pensia fostei sale partenere de viaţă.

3 don3 jpg jpeg

Recent, au achiziţionat o vilă de 3,7 milioane de dolari, dar au datorii mari de plătit. Amândoi lucrează la un nou reality show acum şi au contracte mari, aşa că lucrurile s-ar putea îndrepta. Dean şi Tori spun că toate aceste lupte le-au sudat relaţia şi că cei 14 ani de căsătorie i-au unit şi mai mult, i-au făcut să fie acolo unul pentru celălalt.



Recente pe Ok! Magazine

Elena Cârstea la podcastul Lucruri simple cu Horia Brenciu   captură de ecran (16) png
Sydney Sweeney, Instagram (2) jpg
Laura Cosoi, alături de soțul ei, Cosmin Curticăpean, și de cele 4 fiice ale lor, Rita, Vera, Aida și Lara   Instagram 2 jpg
Celine Dion a făcut marele anunț   captură de ecran (3) png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
De Niro anti Trump, Profimedia (2) jpg
Dan Capatos la Cancan Exclusiv   captură de ecran (2) png
Priscilla Presley și Sarah Ferguson foto profimedia jpg
blestemul Oscarurilor  jpg
eveniment degustare cozonaci și pască la Boutique du Pain Dorobanți jpg
Elena Cârstea la podcastul Despre femeie cu Mihaela Tatu   captură de ecran (3) png
Meryl Streep, Anne Hathaway, 2026, profimedia 1064060615 jpg
stewardesa jpeg
Jennie Garth, Shannen Doherty, Tori Spelling în Beverly Hills 90210, Profimedia (3) jpg
FotoJet (74) jpg
Melania Trump și robotul umanoid la Casa Albă   profimedia 1086194185 jpg
FotoJet (73) jpg
Elizabeth Taylor jpeg