Drama incredibilă trăită de Ionuţ Radu, portarul naţionalei de tineret! Şi-a pierdut sora când avea doar 9 ani

Actualizat:
1 drama ionut radu jpg jpeg

Naţionala U21 a României este pe cai mari, reuşind, în primele două meciuri de la Campionatul European, să învingă Croaţia şi Anglia, însă puţină lume cunoaşte dramele care stau în spatele unora dintre jucătorii emblematici ai echipei.

La finalul meciului cu Anglia, care a avut loc săptămâna trecută, portarul şi totodată căpitanul naţionalei U21, Ionuţ Radu, le-a arătat supoerterilor prezenţi pe stadion, dar şi în faţa televizorului, un tricou pe care apărea fotografia unei fete, dar şi mesajul „Îţi datorez tot! Te iubesc, Ema!“. Multă lume s-a întrebat atunci cine este fata de pe tricou, mai ales că Ionuţ Radu avea lacrimi în ochi în acele momente.

Din păcate, mesajul portarului este unul trist, în fotografie fiind sora lui care a decedat în anul 2006, atunci când Ionuţ Radu avea doar 9 ani. Ema era sora mai mare a portarului, era campioană la dans sportiv, însă suferea de o bolă la sistemul imunitar şi a murit la doar 14 ani.

„Tricoul cu Ema îl am am de când sunt în Italia. E un tricou pe care l-am făcut eu, ca o dedicaţie pentru ea. Îl iau mereu în poartă cu mine! Când eram mici i-am promis că o voi duce pe toate stadioanele mari din lume. Am trei fraţi. Alexandra avea 14 ani, iar eu aveam 9 când a decedat. Tricoul îl las întotdeauna la stâlpul din dreapta. Este modul prin care eu o simt aproape şi simt că e cu mine“, a spus, potrivit celor de la Digi Sport, Ionuţ Radu.

ionut radu drama portar jpg jpeg

Despre drama familiei a vorbit, în urmă cu mai mult timp, şi mama lui Ionuţ Radu, care le-a dezvăluit reporterilor de la Gazeta Sporturilor că Andrei, aşa cum îi spune ea, consideră că Ema este îngerul lui păzitor.

„A fost un şoc mare pentru el atunci. Când m-a văzut intrând pe uşa casei, a sărit în sus de bucurie. Era convins că rugăciunile lui făcute timp de 55 de zile, cât am stat în spital cu fata, i-au fost ascultate. S-a întunecat însă brusc când şi-a dat seama că Ema, cum îi spunem noi Alexandrei, nu era cu mine. Andrei simte că Ema este îngerul lui păzitor. Se roagă mereu pentru ea, iar pe sub echipamentul de joc poartă întotdeauna un tricou imprimat cu poza ei. La un meci cu Academia Hagi eram în spatele porţii lui Andrei, iar Ianis Hagi se pregătea să execute un penalty. Andrei s-a întors spre mine, s-a închinat şi mi-a zis: «Ema e sus şi mă veghează! Voi apăra». A parat şutul, apoi mi-a spus «Am simţit că a fost o altă mînă în calea mingii»“, a spus mama portarului.



Recente pe Ok! Magazine

Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg