Drama neştiută a lui John Travolta: prima lui mare iubire, cu 18 ani mai în vârstă, i-a murit în braţe, asemenea soţiei Kelly Preston

Actualizat:
1 travolta hyland 1 profimedia 0226396321 jpg jpeg

Luna aceasta se împlineşte un an de la moartea lui Kelly Preston, soţia lui John Travolta, răpusă de cancerul la sân. Pentru actor tragedia s-a repetat asemenea unui blestem, după o primă iubire pe care a pierdut-o la fel

Kelly Preston şi John Travolta au avut una dintre cele mai longevive căsnicii de la Hollywood - aproape trei decenii, până la moartea ei, pe 12 iulie anul trecut. Actorul a mai avut, însă, înainte de Kelly Preston o primă mare iubire. Pe atunci avea doar 22 de ani - iar ea era cu 18 ani mai în vârstă. Este vorba despre actriţa Diana Hyland, pe care a întâlnit-o în 1976, la filmările pentru pelicula "The Boy în the Plastic Bubble". "Eram ca doi maniaci - vorbeam tot timpul la filmări, iar după o lună, am devenit un cuplu", şi-a amintit el. Cei doi au fost împreună vreme de un an, până la moartea ei, pe 27 martie 1977 - răpusă de cancer la sân. Relaţia lor a fost controversată - dată fiind diferenţa de vârstă şi faptul că, în filmul care i-a unit, Diana o interpreta pe mama lui Travolta. Actriţa fusese căsătorită vreme de cinci ani cu actorul Joe Goodson, din 1969 în 1974, căsnicie din care a rezultat un fiu, Zachary. Iar când Travolta s-a îndrăgostit de Diana, s-a apropiat extraordinar de mult de micul Zachary, pe care voia să-l considere propriul fiu (vezi galeria foto cu Travolta, Diana şi micul Zachary). Plănuia să cumpere o casă şi să se căsătorească cu ea. Din păcate, însă, boala ei nu i-a lăsat să fie o familie.

5 travolta kelly ppreston profimedia 0374697021 jpg jpeg

Travolta se afla chiar la filmările pentru pelicula care avea să-l transforme într-un superstar, "Saturday Night Fever", atunci când a aflat că iubita lui nu mai avea decât câteva zile de trăit. Diana primise diagnosticul de cancer la sân la trei luni după ce începuse să formeze un cuplu cu John - de fapt, era o recidivă. Trecuse printr-o mastectomie cu doi înainte şi fusese încrezătoare că nu va reveni cancerul. Nu a fost aşa, dar actorul nu a dat bir cu fugiţii. din contră: a sperat într-o minune şi s-a mutat cu Diana, pentru a avea grijă de ea şi de fiul ei... Dar în ciuda eforturilor lui, Diana i s-a stins în braţe, lăsându-l răvăşit. El avea doar 23 de ani, iar ea, 41 de ani. Ulterior, John a filmat o altă peliculă de succes - "Grease". Una care transmite atâta bucurie - dar lumea nu ştie că în realitate, el era răpus de durere şi se străduia să-şi amintească replicile. Practic, actorul a filmat două dintre filmele care i-au cimentat celebritatea în timp ce traversa una dintre cele mai grele perioade din viaţa lui. Zece ani mai târziu, în 1987, Travolta avea să se îndrăgostească de Kelly Preston (foto sus) - de data aceasta povestea lor a avut viaţă lungă, căsnicia lor fiind una dintre cele mai longevive de la Hollywood. S-au căsătorit în 1991 şi au rămas împreună până la dispariţia ei de anul trecut. Dar toate au dus spre un final care s-a repetat sfâşietor pentru actor: Kelly a murit de aceeaşi boală ca Diana.  Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (82) jpg
 Margaret Qualley, Profimedia (2) jpg
Warren Beatty  foto   profimedia 0145112106 jpg
Peter O'Toole, Liz Taylor, Richard Burton, Profimedia (1) jpg
Margot Robbie, Profimedia (1) jpg
Celine Dion, Getty jpg
Victoria și David Beckham, Instagram (2) jfif
elena udrea  la plaja jpg
Tom Cruise, Katie Holmes  foto   shutterstock 165862814 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
george clooney amal clooney venice 090224 2 edc6ceb89e4d4be59a3e28a2bb62a055 jpg
Diana Munteanu în Santorini  FOTO Instagram (8) jpg
UNTOLD2026 jpeg
Nicole Kidman colaj Profimedia jpg
Elizabeth Taylor, Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt si Angelina Jolie  jpg
Salma Hayek, Getty (8) jpg
Kristin Davis, Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon, Kim Cattrall pe platourile de filmare Sex and the City The Movie, New York, septembrie 2007, Profimedia jpg