Drama neştiută a soţiei lui Mădălin Ionescu

20 martie, 2015

Cristina Şişcanu e o femeie mereu veselă şi optimistă. Dar, în spatele zâmbetului ei, ea a ascuns în ultima vreme o mare suferinţă, despre care a vorbit abia zilele trecute, în emisiunea lui Teo Trandafir.

Toată lumea se aştepta ca Mădălin Ionescu să devină din nou tătic, tânăra lui soţie, Cristina Şişcanu, dorindu-şi în aceeaşi măsură să-i dăruiască un copil.

Numai că, pe parcurs, au apărut unele probleme grave, care i-au provocat Cristinei o depresie îndelungată. Iată ce a dus la o asemenea situaţie.

„De câteva luni, trec printr-o perioadă foarte, foarte grea, iar câinii noştri chiar m-au ajutat foarte mult să trec peste. Nu că nu l-aş avea pe Mădălin aproape, doar că nu vrei ca membri familiei să sufere când te afli într-o situaţie de genul ăsta. La un moment dat eram aproape să ne despărţim, i-am cerut lui Mădălin să mă lase o săptămână singură, pentru că voiam să-l cruţ, practic, de a-mi vedea suferinţa. Şi voiam să am acele ore în care să pot să plâng aşa, să nu mă vadă nimeni“, a dezvăluit Cristina Şişcanu la „Teo Show“.

Ce i-a provocat depresia Cristinei Şişcanu?

„Am făcut un control de rutină în toamnă. Ne gândeam să facem un copil. Şi am mers să fac nişte analize şi am aflat, cu stupoare, că am o leziune pe col şi trebuia urgent să fac o biopsie. A picat ca un trăznet, m-a devastat. De ziua mea s-a întâmplat totul, când împlineam 30 de ani. Totul s-a anulat, iar apoi am mai primit o altă veste tristă. S-a încheiat proiectul la care lucram. Mi s-a părut nedrept. Asta e, dar a fost totul în acelaşi timp. Am făcut biopsia pe 4 noiembrie. A trebuit să aştept duoă săptămâni, două săptămâni de calvar, cu spaime, frici, plânsete. Nu dormeam, mă trezeam în toiul nopţii. Într-adevăr, soţul meu, Mădălin, mi-a fost alături. “, i-a povestit ea lui Teo Trandafir.

„După două săptămâni de aşteptare am primit rezultatul. Nu erau celule precanceroase sau canceroase, m-am bucurat foarte mult şi atunci ar fi trebuit să se încheie toată partea grea. Dar au fost mai multe etape. Încă nu am trecut peste. Am încă stări de anxietate, de atacuri de panică, de tristeţe, de spaimă, de frică“, a mărturisit Cristina referitor la simptomele de depresie.

„Nu mă pot bucura de anumite lucruri. Chiar mă gândeam că, dacă aş fi mai proastă, aş lua lucrurile mai uşor, lucrurile ar trece mult mai uşor pe lângă tine, nu te-ai întreba: «De ce, Doamne?», de ce tu… Toate aceste gânduri te fac să intri ca într-un bulgăre de zăpadă şi totul se întâmplă foarte repede. Oricum, şi domeniul acesta în care lucrăm, viaţa în general, totul este alert, nimeni nu mai este atent la nimic. Eu sunt genul de om care pun foarte multă pasiune în orice, îmi iubesc meseria foarte mult. Însă acum am ajuns în punctul în care nu mai şttiu unde mă situez, nu mai ştiu nimic despre mine“, a spus soţia lui Mădălin Ionescu, cu lacrimi în ochi.

Relaţia Cristinei Şişcanu şi a lui Mădălin Ionescu prin această situaţie?

„Din momentul în care am primit rezultatul analizelor, am început să merg săptămânal la mânăstire. Îmi iau de-acolo echilibrul, liniştea, cât să mai pot s-o duc o săptămână“.

„A fost foarte greu să-i spun lui Mădălin să mă lase singură o săptămână. Nu mai puteam să-l văd şi pe el, era o durere în plus pentru mine să-l văd atât de devastat. Nu i-am zis: «Pleacă!“». Am discutat mai mult“, a povestit ea, în condiţiile în care niciunul dintre colegii lui Mădălin Ionescu nu a bănuit prin ce trece el acasă.

„Mă simţeam vinovată că-l trag şi pe el în starea mea, îmi spuneam ca măcar el să fie bine. A plecat o săptămână, a stat la un hotel. A fost foarte greu, el nu-şi dorea să facă asta… Pe de altă parte, avea încredere în mine, având în vedere situaţia asta, pentru că eram extrem de lucidă. Indiferent cât de greu îmi este şi acum, că simt că mă sufoc şi de-abia aştept să vină noaptea să dorm, el a avut tot timpul încredere în mine“.

„Noi probleme de cuplu n-am avut niciodată, nici nu se pune problema să avem. Dar a fost o perioadă dificilă. Iar copiii n-au ştiut nimic, pentru că Mădălin mai venea ziua acasă, el de-obicei doarme când ei se trezesc, când întrebau unde este le spuneam că este plecat la o filmare… O săptămână am reuşit s-o duc aşa. Şi cum veneau copii, eu îmi puneam «zâmbetul de serviciu», pentru că nu puteam să-I las să mă vadă aşa. M-a suprins o dată Filip plângând şi s-a întristat foarte mult, şi-atunci n-am putut să permit ca aşa ceva să se mai întâmple“.

„În ultima perioadă, eu am mult mai multe zile bune decât înainte, ceea ce este un semn bun şi asta mă încurajează. Am ieşit şi în oraş… Mi-e ruşine să mă plâng, nu mi-e ruşine să recunosc că sunt în depresie. Şi am simţit că mă ajută mersul la mânăstire. N-am ajuns încă la psiholog. Probabil o să fac asta, dacă n-o să se amelioreze situaţia“.