Drama Patriciei Kaas

Actualizat:

Fragilă, dar totodată curajoasă, artista s-a supus unui experiment psihologic riscant, care i-a adus un succes profesional, dar a lăsat-o vlăguită emoţional.

Fragilă, dar totodată curajoasă, artista s-a supus unui experiment psihologic riscant, care i-a adus un succes profesional, dar a lăsat-o vlăguită emoţional.

Vreme de trei săptămâni, şi-a părăsit casa, rupându-se complet de apropiaţii săi şi claustrându-se într-o cameră de hotel. Nimeni, în afară de personalul extrem de discret, n-a ştiut că, în spatele uşii, de unde se auzea din când în când o muzică tristă, se afla Patricia Kaas. Iar unul dintre clienţii hotelului, care a întâlnit-o pe hol (într-una dintre rarele ei ieşiri) şi a recunoscut-o, a fost şocat de paloarea chipului său şi de privirea rătăcită: „Părea pierdută printre gândurile sale, ruptă de lume“, a povestit acesta pentru revista „Ici Paris“.

Explicaţia care a răzbătut ulterior în presă e uimitoare: Patricia? A recurs la un experiment de dragul artei. Fascinant, dar în egală măsură terifiant, dacă ne gândim că, dincolo de actul artistic, e vorba de o experienţă extrem de personală pentru ea. La 45 de ani, artista a acceptat, pentru a doua oară în viaţă, un rol într-un film.

A mai făcut-o în 2002, pentru regizorul Claude Lelouch. Şi a făcut-o din nou acum, pentru un rol foarte greu, din pelicula „Assasinée“: cel al lui Cathy, o femeie divorţată, care se confruntă cu moartea brutală a fiicei sale de 20 de ani.

„Mi-a luat două luni ca să accept acest rol. Mi-a fost o frică paralizantă şi mi-am tot spus că va fi o călătorie dură, dar am acceptat acest personaj pentru mine. M-am expus pericolului de bună voie, din motive personale“, a declarat artista care, în 2010 a aflat, în urma unor analize, că nu mai poate face copii.

Ar fi fost dispusă să urmeze cel mai costisitor tratament pentru a rămâne însărcinată. Experienţa maternităţii ar fi putut să-i redea echilibrul subminat de chinul singurătăţii şi de atâtea eşecuri sentimentale - printre care şi unul extrem de mediatizat la noi, cel cu miliardarul român Remus Truică.

Aşadar, o femeie care nu mai poate avea copii a plonjat într-un infern emoţional, explorându-şi cele mai grele suferinţe, pentru a intra cât mai bine în pielea unei mame care-şi pierde copilul. Să fie această metodă de cercetare şi adâncire în rol şi o reală nevoie a vedetei de a suferi, sub scutul unui act artistic? Cert e că Patricia a alunecat spre un joc periculos.

Cui pe cui se scoate? Aşa se spune şi ea a mizat poate, ca la ruleta rusească, pe terapia cu două tăişuri a acestui rol, pentru a-şi înfrunta demonii. Şi a avut curajul să facă asta în pline pregătiri pentru două mega-proiecte muzicale: lansarea, pe 5 noiembrie, a unui album în memoria lui Édith Piaf şi demararea, în aceeaşi zi, a unui turneu mondial cu 43 de concerte, care-o va purta din Rusia până-n America.

Pe plan profesional, filmul, care a avut premiera pe 15 mai la canalul France 3, i-a adus doar laude din partea criticilor. Pe plan personal, însă, rezultatul n-a fost cel scontat. „A fost o experienţă foarte grea pentru mine. Nu mai pot să ies din această cădere emoţională, în care m-am aruncat. Tristeţea nu mă mai părăseşte. Cred că această peliculă mă lasă şi mai fragilă, şi mai sensibilă decât eram“, a mărturisit Patricia. Încă un şoc emoţional o poate costa scump pe vulnerabila artistă.

Foto: Reuters



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg