Dua Lipa: Madonna noii generaţii. A lucrat într-un bar pentru a se întreţine. Afecţiunea de care suferă artista

2 ianuarie, 2021
1 dua lipa jpg jpeg

Cântăreaţa de origine albaneză cunoaşte culmile succesului în lumea întreagă la doar 25 de ani. Cine este tânăra revelaţie?

Pe 16 februarie 2019, pe scena Staples Center din L.A. urca, tremurând, tânăra Dua Lipa, câştigătoarea premiului pentru Cel mai bun artist debutant. Cântăreaţa britanică, născută din părinţi emigranţi din Kosovo, devenea revelaţia estului:

„Mă simt onorată să fiu nominalizată alături de aceste femei incredibile“, declara ea pe scena Grammy-urilor. Insolitul şi feminismul au fost, pentru ea, atuuri ce au transformat-o în Madonna generaţiei millennials. Ca şi Taylor Swift, una dintre „rivalele“ ei din mediul online, Dua Lipa s-a făcut remarcată cu ajutorul unor hit-uri inspirate din propriile trăiri, cum ar fi New Rules, ce spune povestea unei despărţiri de un partener deloc delicat. O atitudine de power girl, asezonată cu o poveste de viaţă menită să seducă presa internaţională şi publicul, deopotrivă. Familia ei a părăsit Kosovo la începutul războiului civil din anii ’90. Bunicul ei, Seit Lipa, era, la acea vreme, directorul Institutului de Istorie din Pristina, iar tatăl ei, Dukagjin cânta într-o trupă rock, urmând cursurile facultăţii de stomatologie din acelaşi oraş. În 1992, împreună cu soţia sa, Anesa, acesta a decis că e momentul să se refugieze la Londra, unde avea să se nască şi Dua în 1995, aceştia mai având doi copii. Părinţii studiau ziua pentru a avea o carieră şi noaptea lucrau în pub-uri pentru a-şi întreţine familia. „Ei m-au învăţat că trebuie să mă adaptez la tot. Toată viaţa i-a văzut muncind ca să ne fie nouă bine“, declara cântăreaţa în 2019 pentru The Guardian.

Când Dua a împlinit 11 ani, familia decide să se întoarcă în ţara natală, unde tatăl ei primise un nou job. Adolescentei i-a fost imposibil să ţină pasul la materiile exacte cu ceilalţi colegi şi astfel se vede nevoită să-şi implore tatăl să o lase să se întoarcă la Londra pentru a urma cursurile şcolii de teatru Sylvia Young, şcoală la care studiase şi compatrioata ei la fel de celebră, Rita Ora. Pasionat, la rândul lui, de muzică, tatăl ei acceptă mutarea, iar Dua pleacă la Londra să-ţi ia în mâini propriul destin. Pentru a se întreţine, după cursuri lucra ca barmaniţă sau ca model, iar în timpul liber umplea YouTube-ul şi SoundCloud-ul cu reinterpretări ale melodiilor lui Katy Perry sau cu propriile compoziţii. În 2015 este remarcată de producătorul Lanei Del Rey şi astfel ajunge să semneze cu Warner Records.

Apreciată de numeroşi producători, scoate, în anii ce urmează, hit-uri pe bandă rulantă şi are colaborări cu nume mari precum Sean Paul, lansând primul ei album în 2017. În prezent, viaţa ei se împarte între Europa şi California, unde a căzut pradă farmecelor lui Anwar Hadid, fratele celebrelor surori Gigi şi Bella. Înainte de acesta, viaţa ei amoroasă a marcat relaţii cu un bucătar englez, Isaac Carew, dar şi cu Paul Klein, liderul trupei Lany, de care s-a despărţit în 2018. Feministă convinsă, lucru promovat în cântecele sale, Dua militează pentru cauza femeilor traumatizate de avort şi a celor cu endometrioză, boală de care suferă chiar ea. Fire problematică, după cum se declară, a ajuns fulgerător în topuri în care vechile generaţii urcau după ani de trudă. Asta pentru că internetul şi reţelele sociale i-au fost cel mai bun aliat.



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, Ben Affleck, GettyImages jpg
Andreea Perju și fiica ei, Mara, la 16 ani   Instagram (3) jpg
tal berkovich GettyImages 144111652 jpg
Carmen Electra, splendidă la 53 de ani, Profimedia (2) jpg
FotoJet (51) (1) jpg
FotoJet (50) jpg
Athina Onassis la sesiunea foto pentru prezentarea de modă Stephane Rolland, Profimedia (2) jpg
Prințul Harry și Meghan Markle colaj jpg
Șerban Huidu la podcastul Tabu by Ioana Ginghină   captură de ecran (14) png
Elena Ceaușescu la Londra, 1978   GettyImages 2239740531 jpg
Penelope Cruz Chanel Profimedia (2) jpg
FotoJet (45) jpg
Florin Piersic și Principesa Sofia la Gala Aniversară Piersic 90 (1) jpg
Ziua lui Cătălin Măruță de 48 de ani cu Andra   Instagram 2 jpg
Nicușor Dan blocat în Franța FOTO Facebook
Marina Voica la podcastul DO by Doinița Oancea   captură de ecran (8) png
Majestatea Sa Margareta si Principele Radu  la Palatul Elisabeta cu Emil Constantinescu si Nadia Constantinescu   Casa Majestatii Sale jpeg
victoria si david beckham foto facebook 1 jpg