Duelul burticilor! Theo Rose și Ameri Nasrin, două graviduțe sexy și mândre

Nasrin și Theo Rose (2) (1) jpg

Theo Rose și Ameri Nasrin sunt două graviduțe sexy, amândouă la prima sarcină, care s-au întâlnit și au făcut un mic spectacol cu burticile lor, deja proeminente.

Theo Rose și Ameri Nasrin au participat în urmă cu câteva zile la deschiderea unui centru de frumusețe din București.

Multe vedete și-au făcut apariția, inclusiv aceste două sexy viitoare mămici. Zâmbitoare și active, pregătite din plin pentru noul rol pe care îl vor prelua în curând, divele au profitat de soare și au realizat o ședință foto ad-hoc adorabilă.

Nasrin și Theo Rose (1) jpg

Nasrin Ameri, fosta prezentatoare de la Antena Stars, de când este însărcinată s-a retras din lumina reflectoarelor. Bruneta și-a dedicat timpul proiectelor personale, în special familiei sale.

Theo Rose, dimpotrivă. Muncește mai mult ca oricând. Cântăreața a devenit actriță, jurată ”Vocea României” și și-a schimbat și iubitul. Fostul partener al Liei Bugnar o face mămică anul acesta pe îndrăgita artistă.

Nasrin Ameri a anunțat abia în februarie că este însărcinată, printr-un set de imagini cu burtica deja proeminentă. Fosta prezentatoare TV a făcut câteva declarații exclusiv cancan.ro, după anunțul sarcinii.

„Suntem mai fericiți și mai emoționați ca niciodată! Am o sarcină care decurge perfect și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru asta în fiecare zi! Ne-am dorit să știm că totul e în siguranță și apoi să facem anunțul public! Familia, nașii și prietenii apropiați au fost cei care au aflat primii vestea”, a declarat Nasrin Ameri.

Nasrin și soțul ei au ajuns în fața altarului pe 29 iulie 2022, la Mânăstirea Cașin din București.

Theo Rose încă nu s-a căsătorit cu Anghel Damian. Ea a rămas rapid însărcinată, la scurt timp după ce și-au anunțat noua relație.

Cei doi s-au apropiat pe platourile de filmare ale unui serial în care solista a fost cooptată, iar legătura dintre ei s-a născut natural și a evoluat cum nu se poate mai frumos, așa că iubirea lor se va materializa curând. Theo Rose este însărcinată cu primul ei copil, iar informația a fost confirmată chiar de tatăl ei, înainte ca artista să anunțe oficial.

Viitorii părinți au organizat o fastuoasă petrecere pe lacul Herăstrău, în care au dezvăluit sexul bebelușului. Theo Rose așteaptă un băiețel.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg