Duelul primelor doamne ale Franței: Brigitte Macron vs. Carla Bruni la Notre-Dame

Aflate în prim-plan la ceremonia de redeschidere a Catedralei Notre-Dame din Paris, actuala și fosta Primă Doamnă ale Franței s-au întrecut în a-și etala stilul.

Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg

La cinci ani de la cumplitul incendiu care a mistuit aproape complet celebrul edificiu religios din inima Parisului, cuplul prezidențial a invitat oaspeți din toate colțurile lumii la prima slujbă oficiată în noua Catedrală Notre-Dame. Astfel, la Paris au sosit capete încoronate, președinți de stat, mari afaceriști, înalți demnitari, un total de peste 1.500 de persoane care au avut onoarea de-a face parte din această poveste a reconstrucției și a unei mari promisiuni respectate la termen.

Evident că la eveniment au fost invitați să participe și foștii șefi de stat ai Franței, care au sosit împreună cu soțiile lor: Nicolas Sarkozy cu Carla Bruni și François Hollande cu actrița Julie Gayet, dar și premierul contestat Michel Barnier cu soția lui ori fostul premier Gabriel Attal și fosta ministră Rashida Dati.

Pentru această ocazie, soția președintelui francez, Brigitte Macron, a avut o ținută monocromatică în negru, cu rochie dreaptă și palton midi încheiat la două rânduri de nasturi metalici, accesorizate cu eternii pantofi negri și ținând în mână geanta Lady Dior,  în varianta mini a liniei Dior a creat linia în 1995, numită după Diana, Prințesa de Wales. Prețurile pentru o asemenea geantă variază între 3.900 și 10.000 de dolari, căci, la 30 de ani de la lansarea modelului, este încă o geantă populară.

Carla Bruni a plusat și ea la capitolul imagine, renunțând la jeanși și cămașă, ținuta ei preferată pentru repetiții și concerte unplugged și a revenit la outfitul ceremonios tip business, pe care-l avea și atunci când soțul ei era lider la Palatul Élysée. Un adevărat simbol al modei franceze de mulți ani, fosta Primă Doamnă a fost întruchiparea perfectă a farmecului francez, alegând o ținută sofisticată. Ea a purtat un palton lung gri realizat de John Galliano pentru Dior, u talia bine marcată și cu un frumos guler lavalieră. Elementul cel mai șic a fost dresul negru din dantelă florală, pus în evidență de pantofii clasici Louboutin, asortați cu legendara geantă Lady Dior. Și pentru cunoscătorii cu ochi ageri, această ținută nu era una nouă: Carla Bruni a mai purtat-o în martie 2008, când s-a întâlnit cu Regina Elisabeta a II-a în timpul unei vizite de stat la Londra.

De cealaltă parte, soția fostului președinte François Hollande, actrița Julie Gayet, a rămas cunoscută mai mult drept amanta care a îndepărtat-o pe Valerie Trierweiler, logodnica lui Hollande din timpul mandatului său (mai 2012 – mai 2017). După un uriaș scandal, ea și Hollande și-au continuat povestea departe de ochii publicului și s-au căsătorit într-un cadru extrem de discret abia în iunie 2022.

FOTO: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg