După „America Express”, Larisa Iordache își testează curajul la „Splash! Vedete la apă”

Gimnasta, ȋncurajată de Nadia Comăneci și Octavian Bellu, a spus „Da” unei noi provocări lansate de Antena 1.

Larisa Iordache Splash vedete la apa 2 JPG

Larisa Iordache, multiplă campioană mondială și europeană, se numără printre participanții „Splash! Vedete la apă”, hotărâtă să-și depășească toate limitele și, în ciuda fricii de înălțime, campioana a răspuns <Da!> provocării: „Am acceptat provocarea „Splash! Vedete la apă” instant, cu brațele deschise, pentru că mi-am dorit să-mi arăt mie, încă o dată, că sunt capabilă să fac lucruri de care îmi este teamă, pentru că, da, există frica de înălțime. Totodată, mi-am dorit să fiu cea mai bună în momentul în care fac săritura, iar oportunitatea de a fi în emisiune m-a ajutat să am mult mai multă încredere în mine și să realizez faptul că, dacă îmi propun ceva, reușesc!“, a declarat Larisa Iordache, care nu a lipsit de la niciun antrenament: ,,Am fost prezentă la fiecare antrenament și foarte focusată pe ceea ce am de făcut, astfel încât să mă asigur că voi sări perfect”.

În seara competiției, Larisa Iordache a primit încurajări de la Octavian Bellu, care i-a transmis: ,,Ai toate calitățile necesare pentru a învinge și am mare încredere că vei reuși să efectuezi sărituri grele!”, dar și de la Nadia Comăneci: ,,Baftă multă în această nouă încercare și îți doresc să faci o săritură de nota 10!” De la canapea, nu au lipsit cei mai apropiați prieteni ai Larisei, care i-au oferit toată susținerea și nici soțul ei, campionul la tenis de masă Cristian Chirița, care a emoționat-o pe fosta gimnastă: ,,Cu siguranță, vei face un salt spectaculos, din toate punctele de vedere! Eu și întreaga țară ne mândrim cu tine!”.

,,De-a lungul anilor, am trăit diferite senzații și emoții, care mai de care mai puternice, iar participarea la „Splash! Vedete la apă” m-a ajutat să simt, din nou, adrenalina de care am fost dependentă de-a lungul anilor”, a completat Larisa Iordache.

Ce săritură a executat campioana și de la ce înălțime, telespectatorii vor putea descoperi urmărind cel mai nou sezon „Splash! Vedete la apă”, ce va avea premiera sâmbătă, 29 iunie, de la 20:00, la Antena 1.

Răzvan Fodor, Ramona Olaru și Anamaria Ionescu sunt cele trei gazde ale celui mai curajos show al verii, în vreme ce Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Marin şi Cosmin Natanticu sunt cei care, de la masa juriului, vor nota prestațiile, dar și evoluția participanților, din prima zi de antrenament și până în momentul săriturilor.

Noul sezon „Splash! Vedete la apă” dă startul distracției începând cu 29 iunie, de la ora 20.00, în fiecare sâmbătă și duminică, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.



Recente pe Ok! Magazine

Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg