După aproape 4 ani, Adela Popescu se întoarce la Pro TV. Ce proiect inedit i-au pregătit producătorii?

Fanii vedetei sunt în delir. Iată unde și când va putea fi văzută actrița și fosta gazdă a emisiunii „Vorbește lumea”.

Adela Popescu, foto Instagram  jpg

După o perioadă în care s-a dedicat familiei și proiectelor personale, Adela Popescu va figura din nou în grila postului PRO TV. Și, chiar dacă după plecarea ei de la emisiunea „Vorbește Lumea”, unde a fost înlocuită de Lili Sandu, fanii tot așteptau ca ea să revină tot ca prezentatoare, de data aceasta producătorii i-au pregătit altceva: un rol într-un nou serial produs pentru PRO TV și VOYO. Anume serialul „Trafic”, un proiect care se află în plin proces de producție.

Filmul este centrat pe un eveniment care schimbă complet dinamica unei familii simple: un copil este atras în periculoasa și copleșitoarea lume interlopă, ceea ce-l determină pe tatăl său, un om simplu care evită confruntările cu orice preț, să intervină pentru a-l salva. De cealaltă parte a legii, un procuror neînduplecat luptă să doboare o grupare de infractori temută, în timp ce încearcă să-și protejeze propria fiică. Familie, sacrificiu și întrebarea supremă: cât de departe este cineva dispus să meargă pentru a-i proteja pe cei dragi? 

Adela Popescu jpg

Noua producție va aduce pe micile ecrane o distribuție impresionantă și o poveste care promite să captiveze publicul încă de la primul episod. Protagoniștii serialului sunt doi actori îndrăgiți, a căror revenire în seriale a fost mult așteptată de fanii producțiilor de ficțiune. Dragoș Bucur îl interpretează pe Doru Alexe, un curier obișnuit a cărui viață se schimbă complet când fiul său ajunge implicat în periculoasa lume a crimei organizate. Tudor Chirilă este Laurențiu Crețu, un procuror determinat, al cărui scop este să prindă o familie de criminali temută în întreg Bucureștiul, în timp ce se străduie să-și protejeze fiica adolescentă.

Alături de ei, Adela Popescu, Irina Ștefan, Adriana Irimescu și Ioana Brumar vor portretiza personaje feminine puternice, a căror prezență va adăuga profunzime poveștii.

„Angajamentul nostru pentru dezvoltarea produselor de ficțiune locală continuă să crească, reflectând dedicarea noastră de a oferi povești de calitate înaltă care rezonează cu publicul român. Pornind de la succesul producțiilor noastre, precum „TĂTUȚU’”, „CLANUL” sau „GROAPA”, pregătim acum un nou serial crime drama original și captivant, cu o distribuție formată din actori îndrăgiți, un fir narativ puternic și o producție de înaltă calitate. Povestea din „TRAFIC” reflectă aspecte ale realității cotidiene, surprinzând luptele, alegerile și provocările cu care se pot confrunta oamenii în viața de zi cu zi, de la dinamica din cadrul familiei până la supraviețuirea în lumea imprevizibilă a criminalității”, declară Antonii Mangov, Programming Director.

Noul serial „Trafic” va fi difuzat în curând la PRO TV și pe VOYO.

FOTO: PRO TV, Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Nicole Kidman cu noul ei iubit în Italia profimedia 1118449016 jpg
Alina Pușcău Instagram png
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner, Foto Instagram  (2) png
imagine generata cu AI png
Georgina Rodriguez (1) jpg
Victor Hugo (1802 1885), scriitor francez, fotografie portret de tip Woodbury de Cliché Bertall, 1860 1869, profimedia 0652818418 jpg
Mihaela Radulescu a implinit 57 de ani png
Alina Puscau FOTO Instagram
Jennifer Lopez și copiii, vacanță 2026 în Italia, Foto Instagram (2) jpg
Alina Puscau la nunta Printesei Martha Louise cu Durek Verret   Instagram 2 jpg
vedetă  foto   Instagram jpg
Matt Damon și Charlize Theron Odiseea, profimedia 1118121525 jpg
cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg