E a doua oară când Ben îi frânge inima lui J.Lo: "Egoist și cu gura mare. E imposibil să fii cu el"

Fără doar și poate, implozia mariajului celor două superstaruri a șocat o lume întreagă, după doar doi ani de la nunta lor de pomină, de pe 20 august 2022.

Jennifer Lopez și Ben Affleck profimedia 0874148830 jpg

Semne că drumul lui Jennifer Lopez și al lui Ben Affleck se apropie de sfârșit existau încă din luna mai, deși aveam să aflăm că despărțirea lor a avut loc chiar mai devreme, pe 26 aprilie, conform celor declarate în actele înainte la tribunal de Jennifer Lopez, sătulă să mai încerce să salveze ceva ce Ben nu mai voia să fie salvat.

Adevărul trist este că Ben Affleck nu a vrut să repare această căsnicie, deși Jennifer sperase până la final. 

„Era imposibil să fii căsătorit cu el”, susține o sursă apropiată divei pentru publicația Daily Mail. „Este egoist, îmbufnat, imposibil de mulțumit de cele mai multe ori și negativist. Ea încerca în mod constant să-i ridice moralul, să-l stimuleze – era obositor. El este un tip zgomotos, îi place să se audă vorbind. Ea a fost un public grozav, în cea mai mare parte s-a agățat de fiecare cuvânt al lui, dar nu mai este atât de tânără și impresionabilă ca înainte. Negativitatea lui a fost copleșitoare în cele din urmă, ea nu l-a mai putut ridica.”

Revista People citează o sursă care spune că Lopez nu și-a dorit acest divorț, dar acțiunile soțului ei au pus-o în fața faptului împlinit: „Este foarte dezamăgită și tristă, dar Ben nu i-a dat niciun semn că vrea să continue să fie căsătorit cu ea. S-a ajuns la punctul în care trebuie doar să aibă grijă de ea însăși”.

Într-adevăr, după luni de speculații din partea presei, pe care Lopez le-a considerat „umilitoare la nivel personal”, aceasta a simțit că nu are de ales decât să recunoască că s-a terminat.

Una peste alta, e clar că este a doua oară când Ben îi frânge inima lui Jennifer Lopez: la fix 20 de ani de la prima lor despărțire, care a avut loc în 2004, actorul fuge din nou de responsabilitatea mariajului la care artista a visat o viață întreagă.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Jacques, Prințesa Gabriella și mama lor, Prințesa Charlene   profimedia 1131141093 jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg
Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg
Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg