Ei au plecat acasă cu trofeul! Câştigătorii premiilor Emmy 2016

Actualizat:
Sarah Paulson GettyImages 607664680 jpeg

Starurile de pe micile ecrane au fost prezente, duminică, la unul dintre cele mai incitante evenimente de la Hollywood: premiile Emmy. Cea de-a 68-a ediţie a acestui eveniment mult aşteptat a avut loc la Microsoft Theater din Los Angeles şi a strâns laolaltă cei mai cunoscuţi oameni din industria cinematografică. Din păcate, doar unii dintre ei au plecat acasă cu mult râvnitele statuete.

În linii mari, trebuie să aflaţi că serialul ”Game of Thrones” a fost unul dintre marii câştigători  ai serii, adjudecând premiul pentru ”cel mai bun serial dramă”, cel pentru ”cel mai bun regizor”, dar şi cel pentru ”cel mai bun scenariu”. Şi Rami Malek, protagonistul serialului ”Mr Robot” a plecat acasă cu un trofeu, el fiind răsplătit pentru ”cel mai bun actor într-un serial dramă”, în detrimentul lui Kevin Spacey (House of Cards), Liev Schreiber (Ray Donovan), Matthew Rhys (The Americans), Bob Odenkirk (Better call Saul) şi-a lui Kyle Chandler (Bloodline). Dar, haideţi să vedem care au fost toţi norocoşii care au urcat pe scenă pentru a-şi revendica premiile!

Iată, aşadar, lista completă a câştigătorilor premiilor Emmy 2016!

Best Drama Series: Game of Thrones

Best Comedy Series: Veep

Best Actress in a Drama Series: Tatiana Maslany, Orphan Black

Rami Malek

​Best Actor in a Drama Series: Rami Malek, Mr. Robot

Best Directing for a Drama Series: Game of Thrones, “Battle of the Bastards,” Directed by Miguel Sapochnik

Best Supporting Actress in a Drama Series: Maggie Smith, Downton Abbey

Best Writing for a Drama Series: Game of Thrones, “Battle Of The Bastards,” Written by David Benioff, D. B. Weiss

Best Variety Sketch Series: Key & Peele

Best Limited Series: The People v. O.J. Simpson

Best Television Movie: Sherlock: The Abominable Bride

Best Actor in a Limited Series or a Television Movie: Courtney B. Vance, The People v. O.J. Simpson

Sarah Paulson

Best Actress in a Limited Series or a Television Movie: Sarah Paulson, The People v. O.J. Simpson

Best Supporting Actor in a Limited Series or a Television Movie: Sterling K. Brown, The People v. O.J. Simpson

Best Directing for a Limited Series or a Television Movie: The Night Manager, Directed by Susanne Bier

Best Supporting Actress in a Limited Series or a Television Movie: Regina King, American Crime

Best Writing for a Limited Series or Television Movie: The People v. O.J. Simpson, “From The Ashes Of Tragedy,” Written by Scott Alexander, Larry Karaszewski

Best Reality-Competition Program: The Voice

Jeffrey Tambor

Best Actor in a Comedy Series: Jeffrey Tambor, Transparent

Julia Louis-Dreyfus

Best Actress in a Comedy Series: Julia Louis-Dreyfus, Veep

Best Directing for a Comedy Series: Transparent, “Man on the Land,” Directed by Jill Soloway

Best Supporting Actress in a Comedy Series: Kate McKinnon, Saturday Night Live

Louie Anderson

Best Supporting Actor in a Comedy Series: Louie Anderson, Baskets

Best Supporting Actor in a Drama Series: Ben Mendelsohn, Bloodline

Best Guest Actor in a Drama Series: Hank Azaria, Ray Donovan

Best Guest Actress in a Drama Series: Margo Martindale, The Americans

foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg