Ei sunt cel mai bine plătiţi entertaineri din lume! Ce sume fabuloase încasează?

Actualizat:
Untitled collage jpeg

Au fost desemnate vedetele care au cele mai mari încasări din iunie 2016 până în iunie 2017. Iată-i pe fericiţii câştigători şi sumele de bani primite într-un singur an!

Locul 8

image

Pe locul VIII, stă bine-mersi trupa Coldplay, care a reuşit să încaseze 88 de milioane de dolari din turneul mondial Head Full of Dreams. Concertele din întreaga lume au avut un succes nebun şi membrii formaţiei au cântat de fiecare dată cu sala sau stadionul pline.

Locul 7

image

Dacă puteţi să vă imaginaţi aşa ceva, controversatul jurnalist Howard Stern se află pe locul 7, cu salariul său de câteva milioane bune de dolari, primit pentru show-ul transmis de postul de radio SiriusXM. Până la 1 iunie 2017, el a primit nu mai puţin de 90 de milioane de dolari.

Locul 6

image

Iubitul Selenei Gomez îşi permite din plin să-şi răsfeţe iubita, pentru că are cu ce! The Weeknd a avut un an cât se poate de prosper, având în vedere că i-au intrat în conturi 92 de milioane de dolari, profit obţinut din muzica sa. Ca să înţelegi mai bine situaţia, o firmă care are ca activitate concertele i-a dat un avans de 75 de milioane de dolari, pentru a colabora cu el.

Locul 5

image

Superstarul de pe terenul de fotbal, Christiano Ronaldo, a avut şi el o perioadă cât se poate de benefică din punct de vedere financiar, câştigând 93 de milioane de dolari ca jucător de fotbal al echipei Real Madrid.

Locul 4

image

Drake l-a depăşit pe Ronaldo cu un milion, urcând pe locul 4 în topul celor de la Forbes, cu cei 94 de milioane de dolari câştigaţi în mod clasic, adică susţinând concerte non stop, cu turneul său Boy Meets World.

Locul 3

image

Pe locul 3 în clasamentul celor mai bine plătiţi entertaineri din lume se află J.K.Rowling, care n-a făcut nicio magie, pur şi simplu a încasat suma de 95 de milioane de dolari încasată de pe urma seriilor Harry Potter.

Locul 2

image

Mămica Beyonce a muncit din greu ca să facă rost de bani pentru gemenii ei şi pentru Blue Ivy, bineînţeles. Diva a urcat de pe poziţia 34, de anul trecut, şi asta datorită succesului pe care l-au avut albumul Lemonade şi turneul mondial Formation. Pe locul 2, aşadar este Beyonce cu 105 milioane de dolari câştigaţi între 1 iunie 2016 şi 1 iunie 2017.

Locul 1

image

Pe primul loc în topul celor mai bine plătiţi entertaineri este Sean P. Diddy Combs! El a câştigat fabuloasa sumă de 130 de milioane într-un singur an. Din ce anume? În primul rând, din compania vestimentară Sean John, care a devenit un brand internaţional de succes, după aceea din colaborarea cu Diageo Ciroc, care comercializează vodcă, şi, nu în ultimul rând, din turneul Bad Boy Family Reunion. Puff Daddy are o avere de 830 de milioane de dolari, ceea ce îl face cel mai bine plătit artist hip-hop din lume şi cel mai bogat mogul din muzică, fashion şi entertainment.



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg