Ele sunt mândre de părul lor alb!

Actualizat:
7 fotojet jpg jpeg

Înaintează în vârstă şi nu vor să ascundă acest lucru, motiv pentru care unele staruri îşi etalează mândre primele fire de păr alb. Iar altele încearcă încă să păcălească privitorii cu şuviţe în toate nuanţele posibile de blond, de la foarte deschis la aproape şaten. Cine arată mai bine – cele care preferă look-ul natural sau cele care îşi ascund încă, în mod nereuşit, vârsta?  

De-abia postase câteva imagini sexy, în care trupul ei era la fel de atrăgător ca-n tinereţe, ca acum Salma Hayek să ne şocheze cu fotografia în care arată lumii întregi primele ei fire de păr alb. Actriţa de 52 de ani spune că e mândră de vârsta pe care o are şi de faptul că încep să se vadă şi primele semne ale înaintării în vârstă. Ce zici, e la fel de atrăgătoare cu firele albe la vedere?

image

Kate Moss încearcă să ne păcălească cu şuviţele ei de toate nuanţele posibile şi imposibile. Când te uiţi atent la fotografiile cu ea, parcă zăreşti şi câteva fire albe sau chiar şuviţe întregi, apoi te gândeşti că probabil lumina e de vină sau faimosul ei colorist care i-a platinat cam mult podoaba capilară.

image

Fosta soţie a lui Tom Cruise nu se jenează cu primele ei fire albe, cel puţin asta pare evident în momentul în care a ieşit din casă nevopsită. Sau între vizitele de la coafor, mă rog. În cazul actriţei Katie Holmes încă nu ştim dacă e ceva voit – adică îşi lasă la vedere firele albe ca un statement – sau că, pur şi simplu, nu s-a pregătit îndeajuns pentru o apariţie publică.

image

Ei bine, Jennifer Lopez este hotărâtă ca nimeni alta să ne demonstreze că ea nu îmbătrâneşte deloc! Şi adevărul e că are dreptate în multe aspecte, trupul ei este mai formă ca niciodată chiar şi la cei 49 de ani ai ei! Aşadar atunci când s-au zărit rădăcinile nevopsite ale părului ei nu a fost ceva intenţionat, femeia pur şi simplu n-a mai apucat să-şi cheme coloristul acasă pentru un mic retuş necesar.

image

După cum bine ştim, Jamie Lee Curtis se prezintă pe covorul roşu cu părul tot alb şi zău dacă îi stă rău! La 60 de ani, actriţa nu se preface că timpul a stat în loc în cazul ei şi acceptă cu zâmbetul pe buze trecerea anilor.

image

Helen Mirren este altă legendară actriţă care preferă look-ul natural. După cum se vede cu ochiul liber, starul hollywoodian a refuzat botoxul sau orice altă intervenţie estetică agresivă şi nici nu se mai sinchiseşte să-şi ascundă firele albe.

image

Meryl Streep pare că nici ea nu mai luptă cu trecerea timpului, ci a găsit o modalitate de a-şi integra şuviţele albe în restul părului ei, astfel încât întreaga imagine a faimoasei actriţe să fie una cât se poate de plăcută şi de naturală.

image


Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg