Elena de la "Ferma", copia fidelă a Cristinei Ich. Cât de mult seamănă cele două, tânăra de 18 ani şi vedeta în vârstă de 33 de ani

Actualizat:
9 elena chiriac si cristina ich jpg jpeg

Elena Chiriac s-a făcut imediat remarcată la "Ferma", emisiunea de la Pro TV. Este extrem de frumoasă, de curajoasă, de puternică. Un alt aspect a ieşit în evidenţă: asemănarea ei cu superba Cristina Ich. Nu credeţi? 

Elena Chiriac este una dintre cele mai puternice concurente de la "Ferma", emisiunea difuzată pe Pro TV. A făcut faţă multor dueluri, iar unii chiar o văd câştigătoare.  Nici măcar o fată din competiţie nu a reuşit să o pună la pământ, să o înfrângă în câmpul de luptă. A dovedit că este o sportivă bună, că face faţă provocărilor, dar şi discuţiilor aprinse, căci de multe ori a fost ţinta unor atacuri. Colegii ei au spus că e leneşă, că nu munceşte, că fuge atunci când vine vorba de responsabilităţi. Ea le-a făcut faţă tuturor, la cei 18 ani ai săi s-a apărat şi a spus tot ce gândeşte. 

Elena Chiriac 43 png

Ea este cea mai tânără concurentă din emisiune, are doar 18 ani. Este şi deosebit de frumoasă, are trăsături fine, ochi verzi, nas mic, buze cărnoase, exact ca un fotomodel. Nu, nu are nicio intervenţie estetică, este naturală şi nu se fereşte să apară nemachiată. Ştim că ea cochetează şi cu modellingul, are toate atuurile, căci este înaltă, are forme frumoase. 

Dincolo de viaţa de la "Ferma", Elena Chiriac poartă machiaj, părul aranjat, toate trăsăturile le pune în valoare. Tocmai de aceea remarcăm cât de bine seamănă cu Cristina Ich. Aceasta a fost numită acum ceva vreme Angelina Jolie de România. La 33 de ani, vedeta a devenit mamă, dar are un chip superb, natural, şi o siluetă de invidiat.

Chipul celor două seamănă destul de mult, au ochi verzi şi trăsături finuţe, cum multe femei îşi doresc. Ce ziceţi? Cele două seamănă? Priviţi în galeria foto!

10 cristina ich si elena chiriac jpg jpeg

Cine este Elena Chiriac, concurentă la Ferma 2020

Elena Chiriac este cea mai tânără concurentă din acest sezon, având doar 18 ani. Dar în cazul ei vârsta nu contează, deoarece Elena a practicat Taekwondo nouă ani. Elena s-a născut în Bucureşti, dar acum locuieşte la Londra, cu mama ei. Vine des în vizită în România, aici are prietenii şi toate amintirile frumoase. Este multiplă campioană la Taekwondo şi de când se ştie a făcut sport.

În paralel, Elena a fost şi model şi a studiat actoria la Londra. Este genul de orăşeancă decisă să câştige, care nu abandonează nicio luptă, iar experienţa Ferma nu va face excepţie. ”Faptul că locuiesc într-un oraş cosmopolitan, mă face să îmi doresc să mă apropii mai mult de viaţa pe care au trăit-o bunicii noştri. Ştiu că pot duce şi lupta asta”, spune Elena .

3 elena chiriac ferma 4 jpg jpeg

Fratele Elenei Chiriac, dezvăluiri espre comportamentul ei

Teodor a făcut mai multe dezvăluiri de sora sa, Elena, la Pro TV: "După Ferma o să fim şi mai bine. Am văzut o parte a ei nu că mai bună, dar nu mă aşteptam să fim la nivelul la care a fost aici. Este incredibil. Comportamentul ei nu diferă foarte mult de cum este acasă. Când eram mici, au existat tot felul de conflicte şi văd că au făcut-o mai puternică. Acum rezistă la orice. Întotdeauna eu am apărat-o şi ea m-a apărat pe mine, la rândul ei.

Eu nu pot să înţeleg cum de zice toată lumea că e leneşă, să o vedeţi când vine la mine. Ea acum stă în Anglia. Măi şi când vine la mine, în Bucureşti, stă cu mine şi de dimineaţă am omleta mea, sălăţică. Este extraordinară."

Foto: Pro TV, Facebook, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg

Parteneri

USR - Diana Buzoianu, Radu Miruță, Dominic Fritz, Ionuț Moșteanu și Oana Țoiu
Florin Manole la interviurile adevărul FOTO captura video YouTube
transallpina conditii de iarna captură video DRPD Craiova png
tanar ingropat de viu Călăraşi   foto Fii Informat jpg
Razvan Burleanu FOTO Profimedia jpg
Proteste în Franța
Andreea Marin foto Facebook Andreea Marin jpg
1951 Universitatea Victor Babes, Cluj  Ora de materialism dialectic cu prof  Pavel Apostol BUN jpeg
teatru sala mare TNB FOTO tnb.ro