Elena Gheorghe, concert cu bijuterii de 80.000 de euro

Elena Gheorghe Armâna Mea 24 mai 2022 2776 jpg

Elena Gheorghe a schimbat șapte ținute în spectacolul de la Sala Palatului și a purtat bijuterii în valoare de 80.000 de euro, dar și accesorii lucrate de unul dintre designerii care au colaborat cu celebra Lady Gaga.

Elena Gheorghe a așteptat cu emoție acest moment. Concertul ”Armâna mea” are o însemnătate deosebită pentru cântăreață, muzica machedonească fiind parte din cultura și identitatea ei.

”Emoțiile au fost diferite de data aceasta. Cred că intensitatea sentimentelor a fost direct proporțională cu timpul care s-a scurs în acești ani petrecuți departe de public. A fost o reîntâlnire mult așteptată și plină de recunoștință față de oamenii care mă iubesc. Am avut alături de mine toți membrii familiei, prietenii, dar și persoane speciale care m-au cunoscut doar prin intermediul muzicii, acest limbaj care ne înalță și ne unește dincolo de orice barieră. Oamenii au dansat, au cântat, s-au simțit bine, s-au "dezlănțuit", cum s-ar zice, lucru care m-a bucurat nespus. Sala Palatului a fost parcă neîncăpătoare, așa că pentru anul viitor mă gândesc să găsesc o locație mai mare”, a mărturisit artista.

Elena Gheorghe concert sala palatului 24 mai (2) JPG

Elena Gheorghe a purtat șapte ținute alese, create special pentru eveniment și bijuterii scumpe.

”Îi mulțumesc Anei Radu pentru superbele ținute de pe scenă, piese vestimentare la care au lucrat peste 20 de croitorese. Ana îmi este prietenă și e un adevărat profesionist în arta vestimentară. I-am povestit conceptul show-ului și cum volumele și materialele prețioase sunt semnătura ei, a fost mixul perfect. Un alt talent, Natalia Ciconi, a făcut o capodoperă, din punctul meu de vedere, o creație pictată manual, și cu foițe de aur, care parcă a fost transpusă dintr-o poveste”, a povestit artista.

Elena Gheorghe a avut bijuterii în valoare de 80.000 de euro cu diamante, rubine, safire, topaz și diamante albastre. De asemenea, frumoasa solistă a purtat și o coroană semnată de celebra Lory Sun, românca stabilită în America, tânără care colaborează și cu staruri celebre printre care Lady Gaga, Thalia, CardiB sau Janet Jackson.



Recente pe Ok! Magazine

Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg