Elena Ionescu va fi mămica unui băieţel!

Actualizat:
elena ionescu insarcinata jpeg

Fosta solistă a trupei ”Mandinga” trăieşte cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei! Elena este însărcinată cu primul ei copil.

Va fi mămică

Elena Ionescu a confirmat, în cadrul unei emisiuni televizate, că e însărcinată în şase luni şi jumătate şi că se pregăteşte să devină mama unui băieţel. ”A fost un copil dorit. Nu am avut greţuri, sau cum mai au femeile… probleme, fobii. Nimic. Abia acum simt nişte furncături. Dacă nu sunt atentă nici nu prind momentul respectiv. După ce voi naşte voi face botezul imediat şi după nunta. Oscilăm să le facem împreună sau separat. ”, a declarat cântăreaţa.

Elena a vorbit şi despre faptul că sarcina a fost o surpriză, ea şi iubitul ei neplanificând acest moment. “Ne-am dorit un copil, nu l-am planificat ca la carte… Am fost în vacanţă, când ne-am întors din vacanţă a venit şi vestea… Eram împreună la doctor, el este cu mine mai tot timpul, fiindcă sunt foarte aglomerată. Era cu mine la spital când am aflat, a fost foarte fericit. El a spus că nu conta sexul, tot ce vrea este să fie sănătos.”, a mai precizat artista.

Elena şi iubitul său au planuri de nuntă



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg