Ellen Page, actriţa din filmul "Juno", nominalizată la Oscar, anunţă că a devenit Elliot Page, declarându-se transgender!

Actualizat:
1 ellen elliot jpg jpeg

Ellen Page dezvăluise în urmă cu 6 ani că este gay. Acum, şi-a arătat public în întregime identitatea sexuală

Actriţa canadiană în vârstă de 33 de ani, cunoscută din filmul "Juno", pentru care a obţinut o nominalizare la Oscar, dar şi din alte producţii, precum "The Umbrella Academy", a anunţat pe Twitter: "Vreau să împărtăşesc cu voi faptul că sunt trans, pronumele pentru mine este el şi mă cheamă Elliot. Mă simt norocos că am ajuns în acea etapă din viaţă în care să pot scrie asta". Totodată, Elliot a recunoscut că se teme îngrozitor de ura pe care o va stârni, fără a specifica în ce etapă a transformării sale sexuale se află acum, dacă urmează terapie hormonală şi va trece şi prin operaţii la nivelul organelor genitale, dar şi prin una de extirpare a sânilor. Soţia sa, dansatoarea Emma Portner, de 26 de ani, cu care Ellen/ Elliot s-a căsătorit în 2018, şi-a arătat susţinerea pe social media, scriind: "Vă rog să aveţi răbdare, să ne respectaţi intimitatea şi să fiţi alături de mine pe acest drum pe care susţin viaţa trans în fiecare zi. Străluceşte în continuare, E. Te iubesc atât de mult!".

ellen page 2 gettyimages 1173213843 jpg jpeg
ellen 1 gettyimages 1172973866 jpg jpeg

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg