Ellie White, la un pas să nască prematur!

Actualizat:

Ellie White se află în ultima lună de sarcină, urmand să aducă pe lume, peste doar două săptămâni, o fetiţă, cel de-al doilea copil pe care îl are alături de logodnicul şi managerul ei, Doru Tinca.

Ellie White se află în ultima lună de sarcină, urmand să aducă pe lume, peste doar două săptămâni, o fetiţă, cel de-al doilea copil pe care îl are alături de logodnicul şi managerul ei, Doru Tinca.

Artista a fost însă recent la un pas de a naşte prematur din pricina programului încărcat din ultima perioadă şi a efortului pe care l-a depus. Ellie a avut multe drumuri de făcut, şi-a schimbat buletinul, a mers la control medical, a ieşit cu băieţelul ei în parc şi a ajuns în final la controlul medical de rutină.

Medicul a remarcat însă faptul că solista nu se odhneşte îndeajuns în ultima perioadă şi a avertizat-o că, dacă nu îşi simplifică programul zilnic şi nu doarme suficient, riscă să nască prematur.

“M-am trezit cu deja obişnuitele dureri de spate şi m-am gândit că programul scurt de astăzi îmi va permite să mă odihnesc în sfârşit puţin la prânz (sfatul medicului)... Însă doamna doctor mi-a dat o veste bună alături de câteva medicamente... Trebuie să mă odihnesc şi să renunţ la programul activ pe care îl am pentru că risc să nasc prematur, le-a mărturisit ea fanilor pe blogul ei personal”, www.elliewhite.ro.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg