Elon Musk a dat-o uitării pe Amber Heard. Iată cât de fericit este alături de noua lui iubită!

Actualizat:
elon musk jpeg

După ce a trecut printr-o serie de împăcări şi despărţiri cu Amber Heard şi chiar a declarat că este depresiv, se pare că fondatorul Tesla a dat-o uitării pe actriţă.

image

Luni seara, la Met Gala, a fost momentul lui, Elon Musk apărând pe covorul roşu cu noua sa parteneră, o femeie care poate nu se ridică la nivelul lui Amber din punct de vedere al frumuseţii, dar care reuşeşte să-l facă să zâmbească.

Elon Musk şi noua lui iubită, cântăreaţa Grimes.

Ba mai mult, chiar dacă Amber a fost şi ea prezentă pe covorul roşu de la MET Gala, miliardarul în vârstă de 46 de ani s-a bucurat de o seară pe cinste în compania cântăreţei Grimes, Claire Elise Boucher, în vârstă de 30 de ani. Ea îmbrăcată ca o fată rebelă, în haine cu influenţe punk, pe când Elon a fost foarte elegant într-un costum format din pantaloni negri, sacou alb şi cu o cămaşă inspirată din portul feţelor bisericeşti. Dacă pe covorul roşu au părut foarte amuzaţi, staţi să vedeţi ce piruete au făcut în backstage!

Foto: Getty Images, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg