Elton John sărbătoreşte 29 de ani de când a renunţat la droguri şi alcool! Totul despre supradoza şi crizele lui de epilepsie

Actualizat:
1 gettyimages 1137537934 jpg jpeg

Duminică, legendarul muzician a împlinit 29 de ani de când s-a lăsat de droguri şi băutură. Cu asemenea ocazie lăudabilă, Elton a postat un mesaj emoţionant fanilor lui online. N-a fost pentru prima dată când artistul a vorbit despre lupta lui cu dependenţele care aproape i-au curmat viaţa…

“Acum 29 de ani, eram un om distrus”, şi-a început el destăinuirea. “În sfârşit, mi-am făcut curaj să spun acele patru cuvinte care mi-au schimbat radical viaţa: <Am nevoie de ajutor!> Le mulţumesc tuturor oamenilor altruişti care m-au ajutat în călătoria mea spre abstinenţă. Vă sunt pururea recunoscător!”

gettyimages 1164026435 jpg jpeg

Dependenţa superstarului de droguri şi alcool a fost detaliată şi în musicalul biografic Rocketman. Salvarea lui a venit din momentul în care s-a internat în spitalul Parkside Lutheran din Chicago, în 1990.

“Sunt un supravieţuitor”, a declarat el prin luna mai. “Am trecut prin multe chestii. Viaţa e plină de capcane chiar şi atunci când te-ai lăsat de droguri şi alcool. Acum pot să lupt cu ele pentru că nu mai sunt nevoit să fug şi să mă ascund.”

Sir Elton John a recunoscut că şi-a irosit o bună parte din viaţă şi din avere pe droguri şi că este “cel mai norocos om din lume” că a reuşit să scape de dependenţe.

gettyimages 3138684 jpg jpeg
gettyimages 3094209 jpg jpeg

“Mureau oamenii pe capete lângă mine, prieteni de-ai mei”, a declarat cel care a recunoscut că a consumat la fel de multă cocaină la Whitney Houston, dar că a avut norocul să nu sfârşească ca ea. “Şi, cu toate astea, nu reuşeam să mă opresc, asta e nebunia cu drogurile astea. Sunt ca o boală cruntă!”

John a suferit o supradoză în 1975 şi făcea chiar şi crize epileptice, dar nici măcar asta nu l-a determinat pe artist să renunţe la cocaină. Făcea crizele respective după ce-şi administra doza obişnuită de cocaină, se făcea albastru la piele din cauza crizelor suferite, dar, când îşi revenea, primul lui gând era să-şi administreze imediat o altă doză de droguri.

gettyimages 3225229 jpg jpeg
gettyimages 98543276 jpg jpeg

“Eu nu mă consideram un dependent de droguri. Mă gândeam că dependenţii de droguri sunt doar cei care îşi injectau drogurile, dar eu eram, de fapt, cel mai mare dependent de droguri posibil. Era să mor din cauza asta. Făceam câte o criză de epilepsie, mă găseau oamenii zbătându-mă pe jos, mă puneau pe un pat şi, la numai 40 de minunte după ce îmi reveneam, mă puneam să mai trag încă o linie de cocaină.”

gettyimages 1162015479 jpg jpeg

“Era distractiv la început, pentru că, fiind un om timid, cocaina mă făcea mai îndrăzneţ, puteam să urc pe scenă, să vorbesc, îmi ziceam: <Acum sunt unul dintre băieţii din gaşcă, pot să vorbesc, mă integrez!> Mi-am pierdut toţi prietenii, iar oamenii care mă iubeau nu mai voiau să aibă de-a face cu mine. Şi asta din cauza drogurilor. Mama mea a părăsit ţara… Când combini drogurile cu băutura, te crezi invincibil. Rezultatul la analiza HIV mi-a ieşit negativ. Vă spun, sunt cel mai norocos om din lume!”

foto - Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg
Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg
FotoJet (84) jpg
Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg