Elton John: „Sunt norocos că n-am murit“

Actualizat:

Artistul s-a jucat cu viaţa lui, când a susţinut 10 concerte având apendicită, fără să ştie că asta era cauza durerilor pe care le simtţea în ultima vreme. Convins că era vorba doar despre o toxiinfecţie alimentară, a ignorat

Artistul s-a jucat cu viaţa lui, când a susţinut 10 concerte având apendicită, fără să ştie că asta era cauza durerilor pe care le simtţea în ultima vreme. Convins că era vorba doar despre o toxiinfecţie alimentară, a ignorat crampele dureroase şi puternice de stomac ca să continue să cânte.

Asta până a cedat în mijlocul unui concert pe scena din Halle, Germania, pe 5 iulie. „Sunt norocos că nu am murit, având apendicită“ a declarat starul de 66 de ani pentru publicaţia „The Sun“. „Eram ca o bombă cu ceas, mă simt norocos să fiu în viaţă. Am cântat la 9 concerte în agonie“. Momentan, Elton John face tratament antibiotic, după care va intra în operaţie.

Foto: Wenn



Recente pe Ok! Magazine

Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png