Emi şi Cuza, Mihai şi Elwira Petre luptă în marea finală Asia Express. Care este valoarea premiului

Actualizat:
4 mihai11 jpg jpeg

Competiţia Asia Expres ajunge, duminică, la final.

 Emi – Cuza şi Mihai – Elwira Petre sunt cele două echipe calificate în cursa pentru marele titlu şi pentru premiul de 30.000 de Euro.

”O să ne aştepte o zi complet diferită de tot ce a fost până acum. Am simţit că s-a schimbat jocul complet”, mărturiseşte Mihai Petre.

Acum zece etape, nouă perechi de vedete au pornit în cea mai dură aventură a vieţii lor, ce le-a testat la maximum limitele fizice şi psihice, provocându-le să iasă din zona de confort şi să se acomodeze unor condiţii extrem de dure. Emi şi Cuza, Mihai şi Elwira Petre sunt cele două echipe ce au demonstrat de nenumărate ori că îşi merită locul în lupta finală a show-ului. Pe ultima sută de metri cuplurile vor fi nevoite să îşi adune toate resursele de energie pentru a depăşi cu brio un maraton cu indicii pe străzile aglomerate ale Tel Avivului şi Ierusalimului, punctul final al jocului: ”Simt că emoţiile de acum depăşesc tot ce am trăit aici. Sper să nu cedez sub presiune”, va spune Emi.

Maratonul finalei va dubla provocările pentru finalişti, care vor avea de îndeplinit multe misiuni în locuri cu o rezontanţă epică pentru cultura universală, precum Zidul Plângerii sau Haifa. O probă care îi va solicita foarte mult din punct de vedere fizic se va desfăşura în cadrul unei baze militare. Având în vedere faptul că în Israel stagiul militar este obligatoriu şi finaliştii Asia Express vor avea de îndeplinit o serie de antrenamente, de la tehnici specifice de pregătire la tras cu arma. Destinaţia finală este Turnul lui David, acolo unde Irina Fodor îi va aştepta pe primii ajunşi cu amuleta de aur.

Ultimul maraton de pe Drumul Împăraţilor va purta o echipă norocoasă spre cea mai râvnită victorie, o amuletă de aur în valoare de 30.000 de Euro, dar şi spre titlul de câştigători ai celui de-al patrulea sezon.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg