Emily Ratajkowski, totul despre mariajul cu Sebastian Bear-McClard: „Este un producător independent de film, de aceea lumea îşi închipuie că e bogat, iar asta e drăguţ, dar nu şi ade­vărat“

17 ianuarie, 2021
4 emi6 jpg jpeg

Cine este bărbatul care se bucură de trupul înnebunitor al lui Emily Ratajkowski? De când a anunţat că este însărcinată, curiozitatea despre tatăl copilului a crescut exponenţial.

Am putea începe, de fapt cu o reformulare: cine este băr­batul atât de relaxat atunci când iubita lui postează nud după nud pe social media? Lucru pe care Emily continuă să-l facă şi acum, când este însărcinată. Ei bine, dacă există ceva care mi se pare că reuşeşte să completeze excelent imaginea lui Rata­jkowski, acel lucru este tocmai viaţa ei per­sonală - una extrem de discretă, în total contrast cu postările ei dezgolite, de unde şi ideea care mă tot bântuie legat de ea: Emily nu este doar o păpuşică sexy. Ştie exact ce face, imaginea ei publică este un rol pe care îl interpretează total asumat. Aş zice eu şi în beneficiul căsătoriei - pentru că în locul unor crize de gelozie, partenerul ei pare a fi bărbatul din umbră, incitat de imaginea pe care o proiectează soţia lui.

Şi mai este ceva care dă o autenticitate foarte interesantă legăturii lor. La 29 de ani, Emily pare să-şi fi făcut alegerea - şi nu este vreun multimilionar care a vânat-o chiar pe Instagram sau pe la vreo petrecere. Sebasti­an Bear-McClard este un actor şi producător de 39 de ani cu o avere de doar 12 milioane de dolari. OK, tehnic, se poate numi tot milionar. Practic, însă, cu aceşti bani în cont, nu poţi cumpăra o super-pro­prietate de genul celor etalate de fa­milia Kardashian, să zicem. De altfel, Sebastian stă cu chirie într-un apar­tament în New York şi, la un moment dat, chiar a apărut un zvon cum că ar datora proprietarului 120.000 de do­lari. „Este un producător independent de film, de aceea lumea îşi închipuie că e bogat, iar asta e drăguţ, dar nu şi ade­vărat“, i-a luat apărarea Emily, care, apropo, are o avere de doar vreo 6 milioane de dolari. „Eu m-am mutat cu el şi sunt mândră de fap­tul că luptă împotriva unei uriaşe corporaţii imobiliare care a cumpărat clădirea în care locuim şi care, pentru a face anumite pro­fituri, răspândeşte zvonuri negative despre chiriaşii săi. New York-ul s-a schimbat atât de mult şi e trist că oamenii care muncesc în domenii creative încep să fie împinşi în afa­ra oraşului“, explica ea acum doi ani zvonul apărut.

Sebastian vine dintr-o familie de artişti - tatăl lui, Michael McClard este un artist cu opere expuse la MOMA în New York, iar mama, Liza Bear, este cineastă şi scriitoa­re - ea a fondat revistele de arte Avalanche şi Bomb, care au avut un real succes în Big Apple. Familia lui este exact mixul acela cool, rafinat, creativ din lumea culturală a New York-ului, totodată cu viziuni suficient de avangardiste încât să nu fie deranjaţi că nora lor umblă goală pe Internet. Trupul ei este, până la urmă, o operă de artă, nu?

Cu asemenea părinţi, intrarea fiu­lui Sebastian în lumea filmului a ve­nit cumva firesc. Chiar dacă marele public nu prea ştie exact ce a făcut în domeniu - unul dintre cele mai cunoscute filme pe care le-a produs este Good Times, cu Robert Pattinson. Valsează în lumea filmelor indepen­dente, unde, ce-i drept, a primit mai multe nominalizări la diverse premii. Iubeşte filmul de artă mai mult de­cât blockbusterele comerciale, motiv pentru care nici nu prea s-a auzit de el până acum. Mult mai multă lume ştie ce a făcut Emily în film - scenele nud din Gone Girl nu pot fi uşor uita­te. Dar lucru interesant - interesele acestui cuplu se împletesc frumos şi onest. Le place amândurora lumea filmului, dar nu vor să profite unul de pe urma altuia. Nici Sebas­tian nu exploatează notorietatea soţiei, iar do­vadă stă faptul că mulţi dintre cei care citesc acest text nu ştiau cine e partenerul ei. Nu îl vezi excesiv în poze alături de ea, decât din când în când, pentru a semnala că e în peisaj. Iar Emily nu îl chinuie nici măcar pentru po­zele de pe instagram, pentru că nu, nu el este cel care o fotografiază. „E un fotograf bun, dar nu un bun fotograf de Instagram”, a comentat ea anul trecut. Şi nici măcar nu a încercat să obţină mai multe roluri în filme prin inter­mediul cunoştinţelor lui în domeniu - deşi e limpede că Emily îşi doreşte în continuare să se axeze pe actorie, în locul modellingului. A mai făcut în şase ani, de la Gone Girl încoace, câţiva paşi - anul trecut având rolul principal în Lying and Stealing, un film care, însă, n-a fost neapărat bine primit. Sau (aici păstrăm o rezervă) poate că Emily a încercat să exploa­teze contactele soţului şi nu i-a reuşit. Pentru că, lucru ştiut şi de Emily, există un risc sau, să-i spunem, reversul medaliei, când te etalezi tot timpul nud: lumea nu te mai ia în serios. Şi e greu să fii credibilă în anumite roluri. Există, însă, o parte bună: Emily pare extrem de re­ laxată, deloc măcinată de ambiţii. Pare că şi-a găsit jumătatea, este foarte fericită alături de Sebastian, abia aşteaptă să fie trei şi se bucură din plin de această etapă.

Iar discreţia a fost de la bun început. Fanii au fost uluiţi când, în 2018, ea a anunţat că s-a căsătorit în secret cu iubitul său, un băr­bat despre care lumea s-a grăbit, adâncită în preconcepţii, să creadă că apăruse doar de câteva săptămâni în viaţa ei. De ce? Păi altfel cum să tot pozeze ea goală?! Greşit. Cei doi se cunosc de mulţi ani, având un grup comun de prieteni apropiaţi, dar au lăsat în ceaţă exact timingul relaţiei lor.

Acum, Emily mai are puţin de aşteptat până va deveni mamă - este însărcinată în luna a şaptea. Şi nu ştim deocamdată dacă va fi băieţel sau fetiţă. Pentru că cei doi ne-au dat deja de înţeles cât de open minded sunt: „Ne mai întreabă lumea şi nouă ne place să spu­nem că nu vom şti sexul copilului până când va avea 18 ani - iar atunci ne va spune chiar copilul. Toată lumea râde, dar e un adevăr în ceea ce spunem, pentru că posibilităţile sunt mult mai complexe decât organele genitale cu care se va naşte. Aşadar, nu ştim ce creşte în burtica mea!“. Mai politically correct de-atât nu se poate.



Recente pe Ok! Magazine

Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg