Emma Răducanu, campioană la US Open 2021. Sportiva a fost felicitată de regina Elisabeta a II-a, de premierul Johnson şi de ducii de Cambridge

Actualizat:
1 emma raducanu3 jpg jpeg

Victorie impresionantă a sportivei cu rădăcini româneşti Emma Răducanu, în vârstă de doar 18 ani. Ea a scris istorie la US Open 2021.

De pe locul 150 mondial a ajuns eroina momentului în Anglia, a urcat pe locul 23 în clasamentul mondial şi şi-a rotunjit conturile considerabil.

Partida cu Leylah Fernandez, locul 73 WTA, s-a disputat sâmbătă, în finala de la Flushing Meadows. Două tenismene nu foarte cunoscute au jucat mult aşteptata finală, în care Emma Răducanu, locul 150 mondial, s-a impus.

Este prima britanică ce câştigă un titlu de Grand Slam, după Virginia Wade, în 1977, la Wimbledon, şi prima britanică, după mai bine de jumătate de secol, care îşi adjudecă titlul la US Open, tot după Virginia Wade, în 1968.

Tatăl sportivei este român, iar mama ei din China. Ea s-a născut la Toronto, Canada. Familia s-a mutat în Marea Britanie când Emma avea 2 ani, însă nu şi-a uitat rădăcinile din România. Nu de mult a mărturisit presei din Marea Britanie că vine de câteva ori pe an în România, la bunica sa, şi că îi place foarte mult mâncarea autohtonă.

Efectiv Emma ea a scris istorie la Flushing Meadows, ca prima persoană, atât în tenisul feminin, cât şi în cel masculin, care câştigă o finală de Grand Slam venind din calificări, reuşind performanţa de a nu fi pierdut niciun set în cele 10 meciuri jucate.

A intrat în turneu de pe locul 150 WTA, iar peste noapte a ajuns celebră şi felicitată de însăşi regina Elisabeta, de prinţul William şi Kate Middleton, dar şi de premierul Johnson.

Iată ce mesaj semnat de suverana Angliei a apărut pe site-ul oficial al familiei regale britanice: „Te felicit pentru succesul obţinut la Campionatul de tenis Open al Statelor Unite. Este o realizare remarcabilă la o vârstă atât de fragedă şi este o dovadă a muncii şi dedicării tale. Nu mă îndoiesc că performanţa ta remarcabilă şi a adversarei tale, Leylah Fernandez, va inspira următoarea generaţie de jucători de tenis. Îţi transmit cele mai calde urări de bine ţie şi numeroşilor tăi susţinători”.

Premierul Boris Johnson a scris un mesaj pe Twitter în care îşi exprimă admiraţia pentru Emma Răducanu, tânăra de 18 ani care intră în istoria tenisului: „Ce meci senzaţional! Felicitări imense Emmei Răducanu! Ai arătat un talent extraordinar, echilibru şi curaj şi noi toţi suntem foarte mândri de tine”.

Ducii de Cambridge au scris pe contul oficial de Twitter al Palatului Kensington: „Multe felicitări, Emma Răducanu, pentru uluitoarele tale performanţe şi pentru victoria istorică la un Grand Slam! Incredibil - suntem cu toţii atât de mândri de tine!”.

Prinţul William şi Kate Middleton i-au trimis gânduri de bine şi adversarei Leylah Fernandez: „Leylah Fernandez, bravo şi ţie pentru realizările tale uimitoare la ediţia din acest an de la US Open. A fost o plăcere să te urmărim”.

Victoria uimitoare a Emmei Răducanu este recompensată cu 2.000 de puncte WTA şi o va propulsa de luni pe locul 23 în clasamentul mondial. Mai mult, tânăra devine milionară, după ce în contul său vor intra 2,5 milioane de dolari.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (70) jpg
Shania Twain, Profimedia (1) jpg
FotoJet (70) jpg
demi moore la cannes colaj jpg
Alexandra Căpitănescu, Eurovision, Profimedia (3) jpg
Joan Collins, profimedia 1098870657 jpg
Victoria Swarovski la Eurovision 2026   Instagram 11 jpg
 De obicei, pe un concert de 45 de minute, Mihai Trăistariu încasează 1500 de euro
vedete la cannes getty images jpg
Gillian Anderson pe covorul roșu de la Cannes   GettyImages 2276081925 jpg
Iulia Vântur pe covorul roșu de la Cannes   FOTO capturi Instagram jpg
Demi Moore, GettyImages (16) jpg
Pam Grier, Profimedia (2) jpg
Sabrina Carpenter  foto   profimedia 1036749425 jpg
FotoJet (66) jpg
Cannes 2 jpg
Alexandra Căpitănescu   FOTO Dana Marin mare1 jpg
iepurași Playboy  foto   Profimedia jpg