Ennio Morricone a încetat din viaţă. Autorul coloanelor sonore ale unor filme precum "The Hateful Eight", "Bugsy" şi "Pentru un pumn de dolari" avea 91 de ani

Actualizat:
1 ennio gettyimages 512947904 jpg jpeg

Faimos pentru muzica din westernurile spaghetti ale lui Sergio Leone şi distins cu premiul Oscar pentru muzica peliculei lui Quentin Tarantino, The Hateful Eight, Ennio Morricone este considerat cel mai prolific compozitor de muzică de film

Născut la Roma şi îndrăgostit mai întâi de trompetă, Ennio Morricone are în palmares peste 500 de filme pentru care a compus coloane sonore memorabile. La Hollywood i se spunea The Maestro, iar în 2007 a primit şi un Oscar onorific de la Clint Eastwood pentru întreaga lui contribuţie adusa lumii filmului. Patria lui Italia, l-a premiat la rândul său, cu 11 trofee David di Donatello. "Muzica este indispensabilă, pentru că filmele mele ar putea fi, practic, filme mute, dialogul contează foarte puţin, aşa încât muzica subliniază acţiunea şi trăirile personajelor mai mult decât dialogul. De aceea l-am pus pe Ennio să scrie muzica înainte să încep filmările, asta făcea practic parte din scenariu", mărturisea Sergio Leone, cu care Morricone practic s-a impus în postura de compozitor, lucrând cu el la 7 pelicule, printre care Pentru un pumn de dolari (1964), Pentru câţiva dolari în plus (1965) şi Cel bun, cel rău, cel urât (1966). Ulterior, a lucrat cu cei mari regizori, de la Bernardo Bertolucci la Brian De Palma, Pedro Almodovar, Franco Zeffirelli şi Quentin Tarantino, străbătând timpurile şi genurile cinematografice. Pentru el, însă, muzica s-a oprit la 91 de ani: Morricone a încetat din viaţă la Roma, din cauza unor complicaţii apărute după ce a căzut săptămâna trecută şi şi-a rupt femurul. Cu o avere de 20 de milioane de dolari, The Maestro a fost căsătorit din 1956 cu Maria Travia, care a compus versuri pentru multe dintre compoziţiile soţului şi carei-a dăruit patru copii, printre care Andrea, la rândul său dirijor şi compozitor, şi Giovanni, regizor în New York.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg