Erika Isac și a sa Macarena reinventată a împărțit România în două. Care e mesajul artistei

Deloc o prezență nouă în lumea muzicală românească, Erika Isac a dat lovitura cu piesa sa Macarena, care a generat numeroase controverse în spațiul mioritic. Lucru deloc rău, căci pune reflectorul pe anumite aspecte care împart România în două tabere distincte.

Erika Isac macarena

Desigur, muzica trap nu este ușor digerabilă, însă fiecare generație are refulările sale. Trap-ul este refularea generației tinere actuale.

Versurile dure și atitudinea încrezătoare a Erikăi sunt doar două dintre ingredientele care au propulsat această piesă în playlist-urile din online. Da, Erika Isac a înregistrat în doar șase zile de când a încărcat piesa pe YouTube peste două milioane și jumătate de vizualizări.

Influencerii, vedetele, persoanele publice și oamenii simpli toți au avut ceva de spus în legătură cu mesajul piesei. Din partea Erikăi Isac însă, cel mai important mesaj vine împotriva misoginismului și alinierii societății la o realitate vădită.

Erika Isac macarena captura

Goală pușcă și cu codițe împletite, artista trap incriminează bărbații violenți și misogini, însă modul în care și-a transmis mesajul a rupt Internetul în două!

Versurile cântăreței de trap i-au indignat pe mulți dintre cei care s-au obișnuit cu o Românie misogină. Piesa scrisă și cântată de Erika Isac a lansat dezbateri paralele și incendiare pe rețelele sociale.

Și da, nu e pentru pudibonzi.

Românca în vârstă de 24 de ani este cântăreață, compozitoare și dansatoare.

A intrat în industria muzicală la vârsta de 6 ani, participând la o mulțime de concursuri și concerte de muzică, se arată în prezentarea de pe YouTube a artistei. În 2015, a devenit una dintre cele mai virale concurente X Factor România de la începutul emisiunii, cu un cover al piesei „Look At Me Now" de Chris Brown & Busta Rhymes. Audiția a făcut înconjurul lumii și a câștigat o mulțime de fani din Brazilia până în Australia, mai arată sursa citată.

Întrebată fiind care este piesa sa de suflet totuși, Erika a indicat o melodie de dragoste: ”Regreți”. Pe care a lansat-o acum un an și care are aproximativ același număr de vizualizări cu ”bomba” Macarena, care face furori de câteva zile.

Artista a avut, până acum, peste 450 de concerte în toată țara. Erika Isac vrea să ajungă în linia de top a artiștilor din România și nu numai, se mai arată în prezentarea de pe YouTube.

După controversele pe care le-a generat, în mod sigur Erika Isac și-a asigurat notorietatea. Și a prins o nișă liberă în România, aceea de ”fată rea”, care spune lucrurilor pe nume. Nișă ocupată cândva de Dana Marijuana. După toate dezbaterile din online, ideal ar fi ca în România să rămână un mesaj de bază: stop violenței împotriva femeilor.

Foto: Captură YouTube



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg