Eugenia Şerban, diagnosticată cu două forme de cancer. A apărut la TV fără perucă: "Am suferit o operaţie care a durat 12 ore"

Actualizat:
7 eugenia serban cancer 6 jpg jpeg

Actriţa Eugenia Şerban a trecut printr-o mare suferinţă. A fost diagnosticată cu două forme de cancer. Cu zâmbetul pe buze, aceasta şi-a spus povestea emoţionantă!

În urmă cu un an de zile, Eugenia Şerban trecea printr-o mare cumpănă. În urma unui control de rutină, actriţa a aflat că are cancer. Medicii au decis să facă mai multe ivestigaţii, au descoperit apoi a doua tumoră canceroasă. 

Vedeta şi-a spus povestea abia acum, după luni de zile de suferinţă. A fost operată în România, în Bucureşti, la Spitalul Colentina. 12 ore a durat intervenţia complicată. Acum se simte bine, are puterea să zâmbească. Urmează chiar şi un tratament. În emisiunea "Vorbeşte lumea", de la Pro TV, a dezvăluit prin ce a trecut. 

"Acum nu mă mai confrunt cu nimic, dar înainte m-am confruntat cu cel mai de temut adversar al secolului XXI: cancerul. M-am dus la un simplu control şi sfătuiesc orice femeie să îl facă în fiecare an şi am aflat că am...bine, au început investigaţiile şi am aflat că am cancer. 

Aveam un cancer ginecologic. S-a demonstrat că este cancer. Doctorul meu a decis de urgenţă să fac şi o mamografie, aveam şi doua tumori la unul din sâni. Şi m-am confruntat cu doua cancere în aceeaşi perioadă, la fel de agresive. Am avut o operaţie de 12 ore şi jumătate, am ales România....în detrimentul Turciei şi Vienei. Am dat de nişte prieteni doctori la fel de nebuni ca şi mine. Au acceptat să îmi facă toate intervenţiile în una. (...) Cel mai greu moment a fost când mi s-a spus că o să rămân fără păr. Este momentul psihologic. Aceasta sunt eu."  

5 eugenia serban cancer 1 jpg jpeg

Actriţa nu s-a ferit să arate tuturor aşa cum e ea, fără perucă şi cu părul scurt. 

Foto: Captură Pro TV



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg