Eva Mendes, desfigurată de operaţiile estetice? Actriţa este de nerecunoscut

Actualizat:
2 eva mendes jpg jpeg

Eva Mendes a reuşit să îşi sperie admiratorii. Actriţa care contesta cu vehemenţă operaţiile estetice a postat pe contul său de Instagram o poză în care afişează un look total schimbat.

Mendes a dat cinematografia pe viaţa de familie, dar reuşeşte că capteze atenţia chiar şi atunci când nu joacă. Iubită pentru trăsăturile sale exotice, actriţa şi-a şocat admiratorii după ce a postat pe un cont de socializare o fotografie în care pare că s-a dat pe mâna medicului estetician, dar a pierdut pariul cu bisturiul.

Eva lasă impresia că a suferit o intervenţie chirurgicală la nivelul feţei şi a buzelor, dar urmările nu au fost dintre cele dorite.

eva jpg jpeg

''Ai reuşit să mă sperii!'', ''Nu ai nevoie de acid hialuronic!'', acestea au fost doar câteva dintre comentariile lasate de fanii năuciţi de noua transformare suferită de vedetă.

După ce s-a jucat cu imaginaţia celor care o admiră, Mendes a ţinut să precizeze că a apelat doar la câteva produse de machiaj şi o mască pentru buze, nicidecum la alte dotări.

Eva Mendes formează un cuplu cu actorul Ryan Gosling din 2001. Cei doi au împreună două fetiţe, Esmeralda Amada şi Amanda Lee.  

Din anul 2001, Eva Mendes formează un cuplu cu actorul Ryan Gosling, împreună cu care are două fete: Esmeralda Amada, care a venit pe lume în anul 2014, şi Amanda Lee, care s-a născut în anul 2016.

Citeşte întreaga ştire:



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp