Evita Perón şi Juan Domingo Perón, povestea de dragoste a unuia dintre cele mai faimoase cupluri prezidenţiale

24 martie, 2017

Ambiţia şi setea de putere i-au unit pe fostul preşedinte al Argentinei şi Prima sa Doamnă mai mult decât iubirea înduioşătoare. Unul dintre cele mai faimoase cupluri prezidenţiale din istorie a reformat o ţară şi a impresionat o lume-ntreagă cu idila lor dramatică.

Juan Perón e singurul preşedinte argentinian care apare împreună cu soţia sa într-un portret oficial.

În 1978, a avut loc premiera londoneză a musicalului „Evita“, inspirat din viaţa celei de-a doua soţii a fostului preşedinte argentinian Juan Perón. Ulterior, filmul s-a bucurat de un succes mondial răsunător, Liza Minnelli şi Meryl Streep numărându-se printre starurile care şi-au dorit cu ardoare rolul principal şi care i-a fost atribuit, într-un final, controversatei Madonna. De unde această fascinaţie pentru Evita Perón, copilul ilegitim care a cunoscut numai sărăcie şi umilire în primii ani de viaţă şi care a devenit, la maturitate, liderul spiritual al Argentinei? Cum a reuşit ea să-l menţină la degetul mic pe primul om în stat, intrând în istorie ca cea mai îndrăgită Primă Doamnă a Americii de Sud?

Eva Maria Duarte s-a născut în 1919, într-un orăşel de provincie, pe care l-a părăsit la 15 ani fără să se mai uite înapoi. Informaţiile oficiale despre viaţa Evitei ignoră categoric copilăria nefericită, ilegitimitatea sa (tatăl ei n-a recunoscut-o niciodată) şi reputaţia pătată a mamei, care s-ar fi apucat de prostituţie din disperarea de a-şi întreţine copiii. Conform autobiografiei sale, povestea Evei a început odată cu sosirea ei în Buenos Aires, unde s-a mutat pentru a deveni actriţă. Greutăţile n-au ocolit-o nici într-unul dintre cele mai mari şi mai bogate oraşe din America de Sud, unde a fost nevoită să accepte orice rolişor în telenovele şi piese radiofonice. Ambiţioasă şi descurcăreaţă, a profitat de fiecare oportunitate ieşită în cale. Cea mai mare dintre ele s-a numit Juan Perón, colonelul pe care l-a întâlnit în 1944 şi care avea să-i schimbe radical viaţa. Aproape de două ori mai în vârstă decât Eva, Juan era un văduv chipeş la cei 48 de ani ai săi, înalt, brunet şi cu un zâmbet hollywoodian, care-a cucerit-o definitiv pe Eva.

„Adorata mea comoară, numai despărţiţi mi-am dat seama cât de mult te iubesc!“- Evita Perón

Viaţa lor împreună a început promiţător pentru amândoi. Şi-au bazat idila mai mult pe ambiţie şi concurenţă reciprocă decât pe-o iubire ca-n filme şi au avut multe de câştigat. Perón i-a facilitat debutul actoricesc iubitei sale, iar ea l-a sprijinit în carieră pas cu pas. Asista la toate întâlnirile lui politice fără să scoată un cuvânt, fiind trecută uşor cu vederea de interlocutorii lui. Dar nu pentru mult timp. După ce Juan a devenit vice-preşedintele Argentinei, în 1945, Evita a început să-şi facă auzită vocea.

Vremurile tulburi de pe scena politică argentiniană i-au separat pe cei doi iubiţi în octombrie 1945, când Perón a demisionat, la insistenţele adversarilor săi politici, şi a fost arestat. Cele nouă zile petrecute după gratii au devenit suportabile datorită sentimentelor pe care i le purta Evita: „Adorata mea comoară, numai despărţiţi mi-am dat seama cât de mult te iubesc!“. Revederea lor a fost cu atât mai intensă, cu cât a fost aclamată de întregul popor, care a transformat eliberarea lui într-o sărbătoare naţională. În euforia momentului, Juan i-a cerut mâna Evitei, iar patru zile mai târziu erau deja căsătoriţi. Gestul său a avut o explicaţie mai degrabă practică decât romantică. Încurajat de reacţia pozitivă a maselor, Perón s-a hotărât să candideze la preşedinţie, iar şansele de reuşită erau cu atât mai mari dacă se prezenta în faţa electoratului ca familist convins. În ceea ce o priveşte pe Evita, odată devenită doamna Perón, a avut grijă să-şi facă dispărut trecutul deloc glorios, cu copilăria chinuită, cariera actoricească eşuată şi zvonurile că ar fi fost femeie uşoară înainte de-a deveni Primă Doamnă. Era acum soţia unui candidat la preşedinţie, pe care-o aştepta un viitor strălucitor. Şi-atât.

„Săracii mă vor frumoasă“, spunea deţinătoarea celei mai mari colecţii de bijuterii de la Cleopatra încoace.

În timpul campaniei, Evita a devenit prima soţie de politician care şi-a însoţit partenerul la fiecare miting sau întâlnire cu susţinătorii. Mai mult de-atât, a ajuns să ţină discursuri în locul lui, când aceasta absenta. Iar câştigarea alegerilor, în februarie 1946, i-a dat şi mai multă încredere în sine Primei Doamne de numai 26 de ani, care a devenit, peste noapte, idol naţional şi, deloc surprinzător, răsfăţata presei din întreaga lume. La scurt timp, „Preşedinta“, cum a denumit-o Newsweek, a început să lucreze la Ministerul Muncii, unde împărţea bani şi favoruri săracilor. O adevărată Prinţesă Diana a Argentinei, Evita a devenit o prezenţă constantă în spitale, şcoli, adăposturi, cartiere mărginaşe şi oriunde putea oferi ajutoare substanţiale sau măcar o vorbă bună. În tot acest timp, însă, n-a neglijat nici aspectul estetic, considerând de datoria ei să se prezinte în faţa oamenilor la patru ace. Mare amatoare de bijuterii, pălării şi blănuri, deţinea încăperi întregi cu astfel de accesorii extravagante în palatul prezidenţial: „Săracii mă vor frumoasă. Ei visează să ajungă ca mine. Cum să-i dezamăgesc?!“.

Madonna a jucat rolul Evitei în filmul realizat în 1997, după musicalul omonim, şi a câştigat un Glob de Aur pentru prestaţia sa.

Această Eleanor Roosevelt a Americii de Sud, cum era portretizată pe-atunci, s-a implicat treptat în toată activitatea guvernamentală, fiind nu atât femeia din spatele bărbatului de succes, cât cea de lângă el. Ascendenţa sa n-a fost, însă, de lungă durată, în 1950 apărând primele semne ale bolii care avea s-o ucidă prematur. Internată de urgenţă la spital, nu i s-a spus crudul diagnostic – cancer uterin în stadiu avansat – ci doar că suferă de anemie. În adâncul sufletului, ştia că avea zilele numărate, ceea ce a făcut-o să apese şi mai adânc pedala de acceleraţie. A refuzat să mai aibă de-a face cu doctorii timp de un an întreg şi s-a dedicat până la epuizare muncii sale. Când a acceptat, în sfârşit, să facă histerectomie, era prea târziu. Cancerul îi cotropise întregul trup. Iar Perón s-a văzut din nou în situaţia de-a se pregăti să-şi ia „Adio!“ de la soţia învinsă de cancer uterin (prima lui soţie a pierit din aceeaşi cauză).

Pe patul suferinţei, Eva şi-a dictat propria biografie, „Motivul pentru care trăiesc“, care – cum altfel?! – s-a vândut ca pâinea caldă. Cu două luni înainte de moarte, a fost denumită Liderul Spiritual al ţării. Puternic sedată şi în ciuda durerii atroce suportate, a participat la cea de-a doua numire a soţului ei ca preşedinte. A fost ultima ei apariţie publică. Alături de bărbatul pe care l-a ajutat necondiţionat să facă istorie şi care n-a găsit, totuşi, puterea să-i fie şi el alături în ultimele ei clipe de viaţă. „Mă duc“, a şoptit Evita ultimele sale cuvinte. Avea numai 33 de ani. Poporul a plâns-o ca pe niciun alt lider naţional. Copleşit, trist şi pierdut fără îndrumarea ei, Perón a scăpat frâiele ţării în 1955. S-a exilat în Spania, dar a revenit în ’73, când a devenit, pentru a treia oară, preşedintele Argentinei. Cea de-a treia lui soţie, Isabel, a fost investită vicepreşedinte, aşa cum ar fi trebuit să fie cândva Evita. La un an de mandat, şeful statului a murit din cauza unei pneumonii. Avea 80 de ani.

Foto: Guliver/ Getty Images/ Rex Features