Exclusiv! Recunoşti personajul? E un artist cunoscut. "Bunicile mele au rămas fără soţi de tinere şi-au crescut singure mai mulţi copii"
Şi-ar mai dori să fie copil şi să retrăiască mai intens vremurile în care singurele probleme erau jocul din spatele blocului şi frumoasa nebunie de-a te vedea cu cei dragi. Fuego îşi aminteşte cu nostalgie de copilărie. Iată ce povesteşte prezentatorul de la TVR despre familie!
“Copil fiind, cutreieram prin vise şi credeam că nimeni şi nimic nu-mi va fura din strălucirea unor ani în care totul părea a fi construit pentru mine. Sincer să fiu, n-am fost nici prea alintat, nici extrem de copilăros. Întotdeauna am avut acea doză de raţiune care m-a făcut să lupt, dar mi-a plăcut să profit la maxim de minunile copilăriei. Vedeţi voi, toată lumea vorbeşte despre vremea respectivă, cu nostalgie. Pentru mine nu a trecut timpul acela. Eu mă simt un tânăr veşnic, cu speranţele la purtător, cu dorinţa de a evolua şi de a fi mai bun. Sunt un copil mare care râde la soare şi-aşteaptă să ascundă minuni ale vieţii în privirile sale’’, povesteşte Fuego.
Bunicile au fost un model pentru faimosul artist: „Am crescut în spiritul unei sănătoase noţiuni de a fi, de a înţelege ce-i cu mine şi de a lupta. Modele familiei mele au fost pe linia aceasta, a supravieţuirii prin orice mijloace. Bunicile mele, ambele, au rămas fără soţi de tinere şi-au crescut singure mai mulţi copii, înţelegând că viaţa nu e un nor pe care trebuie să plutim, ci o continuă furtună din care trebuie să ieşim cât mai puţin şifonaţi, ba chiar învingători. Aşa au fost şi anii mei de-atunci, vremi în care n-am simţit că mi-e greu. Am crescut în iubire şi-am înţeles că ea este darul cel mai de preţ pe care-l putem primi şi oferi mai departe.
N-am fost un elev model, exemplar, dar am avut o calitate care mi-a rămas până azi, cea a curiozităţii. Am învăţat în felul acesta să fiu avid în a descoperi lucruri noi. Şi-am păstrat mereu muzica alături. Am crescut în casă cu piesele marilor noştri artişti, mi-am dorit să ajung ca ei, şi-am răzbit. Stăteam întins cu ochii la cer, pe malul Arieşului, punând zăvor tuturor marilor dorinţe, spunându-mi că locul meu e în lumină. Şi chiar dacă întunericul mi-a dat târcoale, am reuşit mereu să-l fentez, cu o lanternă a bucuriei de-a trăi, într-o frumoasă poveste.
Şi-am pus bazele unei vieţi armonioase, în care valorile esenţiale sunt respectul şi bunul simţ. Eu n-am ştiut ce e suferinţa majoră şi-am înţeles încă de pe atunci că trebuie să muncesc pentru ce am, pentru ce-mi doresc să fiu. Părinţii mei, icoane de bunătate, mi-au fost prieteni, dincolo de orice altceva şi m-au lăsat să zbor, să fac tot ce-mi trece prin cap, încurajând încercările mele artistice, luptând şi ei cot la cot pentru a reuşi. De fapt, viaţa se bătătoreşte în copilărie.
Acolo prind formă tăcerile noastre şi ne dăm seama că nimeni şi nimic nu ne poate răpi acei minunaţi ani, în care singurele griji sunt cele ale răsăriturilor prinse de ochii puri ai nevinovăţiei. Copilăria nu e deloc întâmplătoare, nu e doar o etapă, este veşnica punte între raţiuni şi vise, cu ghiduşia în buzunar şi cu o mare întreagă de capitole pe care trebuie să le bifăm, să le înţelegem. NU uitaţi să păstraţi copilăria şi să trăiţi fiecare episod cu seninătatea în privire, pentru că omul deplin nu poate fi altfel decât un veşnic copil, gata să-şi deschidă sufletul curat în faţa lumii ...”
