Faimoşii au pierdut-o pe Laura Giurcanu. Ce le-a spus coechipierilor săi când a părăsit competiţia "Survivor"

Actualizat:
2 laura giurcanu survivor romania 1 jpg jpeg

Echipa roşie rămâne, astfel, cu două fete şi trei băieţi, dintre care unul accidentat.

Seara Consiliului de eliminare n-a fost scutită nici de emoţii, nici de tensiuni. Cu CRBL lipsind atât de pe traseu, cât şi de pe bancă, Faimoşii sunt tot mai puţini, iar conflictul dintre cele două tabere formate în interiorul grupului s-a acutizat. Anume, TJ Miles, Marian Drăgulescu şi Mari o acuză pe Elena Chiriac de maturitate şi bun simţ, în timp ce Elena se apără spunând că sinceritatea deranjează întotdeauna şi este interpretată drept răutate.

În ecuaţia ultimului joc, cel de Comunicare, pe care Faimoşii, depăşiţi numeric şi ca energie, l-au pierdut fără drept de apel în faţa Războinicilor, Laura Giurcanu a fost mult mai liniştită şi mai detaşată, atât pe traseu, cât şi în camp. Cumva, ea intuia că va fi următoarea concurentă care va părăsi competiţia "Survivor", aşa că a preferat să nu se implice în discuţii, ci să rămână în relaţii civilizate cu toţi Faimoşii.

Din păcate, inevitabilul s-a întâmplat: Laura Giurcanu şi-a auzit numele rostit în Consiliul de eliminare, iar flacăra sa a fost stinsă. În toată emoţia momentului, ea le-a spus tuturor celor prezenţi că: "Sunt în şoc. O să fiu copleşită de emoţii, dar sunt neutre. Am un cuvânt: recunoştinţă. M-a făcut să văd viaţa altfel. A fost foarte intens, a fost experinţa vieţii mele. Oamenii sunt minunaţi. Am spart sute de cocoşi, am câştigat, am pierdut, am petrecut, am plâns, am râs. Plec cu un bagaj emoţional, cu o grămadă de lecţii. Survivor este cea mai mare lecţie. Sunt foarte recunoscătoare pentru tot", a fost prima reacţie a Laurei, după ce Daniel Pavel i-a spus că este eliminată.

Înainte de-a părăsi Consiliul, Laura le-a transmis colegilor săi să "Vă rog, aveţi grijă de voi! Vă rog, încercaţi să găsiţi o cale de mijloc! Pentru că toţi sunteţi foarte speciali. Toţi sunteţi foarte speciali, aveţi ceva extraordinar, că de-aia sunteţi aici, şi găsiţi o cale, vă rog. Vă rog, chiar trebuie, serios", le-a spus ea Faimoşilor, cu lacrimi în ochi.

FOTO: capturi ProTV



Recente pe Ok! Magazine

Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg